8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinBucovina, un colţ de istorie

Bucovina, un colţ de istorie

Turiştii care aleg Bucovina ca destinaţie de minivacanţă o fac pentru a vedea mănăstirile, o bogăţie spirituală lăsată de domnitorii români.

Mulţi români preferă să petreacă minivacanţa de 1 mai pe Valea Prahovei, la Sibiu sau chiar la malul Mării Negre, iar alţii optează pentru o excursie în Bucovina. Cu siguranţă nu există alt loc în lume cum este Bucovina în nordul Moldovei, unde întâlneşti un grup de mănăstiri pictate într-un mod deosebit, în care este exprimată şi o calitate superioară a frescelor exterioare. Prin raritatea şi frumuseţea lor, aceste sfinte locaşuri pictate fac parte din Patrimoniul Mondial al UNESCO.
Bucovina este printre cele mai atractive şi frecventate zone turistice din România. Nu întâmplător, de altfel, această zonă, vestită astăzi în întreaga lume, a fost distinsă în anul 1975 cu Premiul internaţional „Pomme d’Or“ de Federaţia Internaţională a Ziariştilor şi Scriitorilor de Turism.
Cele mai reprezentative monumente ale Moldovei medievale sunt concentrate în Bucovina. Acestea, în ansamblul lor, constituie un „cod“, un limbaj specific, de imagini.
Caracterul acestuia este, ca şi cel al întregii culturi medievale, religios, iar temeiul lui îl constituie tradiţia creştină. Astfel s-au stabilit elementele mari ale ordonanţei iconografice, mai ales ale picturii exterioare, ce au un înţeles precis.

Moldoviţa, Suceviţa şi Voroneţ – unele dintre cele mai cunoscute mănăstiri

În această zonă poţi vizita numeroasele bisericuţe ce vă vor încânta privirea. Humor, Suceviţa, Voroneţ, Moldoviţa, Dragomirna, Putna, Bogdana, Bălineşti, Pătrăuţi şi Probota sunt doar câteva dintre frumuseţile Bucovinei.
Mănăstirea Moldoviţa, amplasată în localitatea Vatra Moldoviţei, a fost ridicată în 1410 de Alexandru cel Bun, pe locul unei biserici mai vechi. Biserica sfântului locaş a fost reconstruită în piatră de Petru Rareş. Pictura murală exterioară a fost realizată de Toma din Suceava în 1537 şi s-a conservat, cu excepţia părţii de nord, care a fost degradată din cauza climei. Frescele arată scene din lupta moldovenilor ortodocşi împotriva otomanilor.
Mănăstirea Suceviţa se află în localitatea cu acelaşi nume şi a fost ridicată de Mitropolitul Gheorghe Movilă şi fraţii săi Ieremia şi Simion Movilă, în 1584. Planul bisericii este specific perioadei lui Ştefan cel Mare (pronaos, naos şi altar, la care se adaugă pridvorul şi gropniţa). Suceviţa este o mănăstire completă din punct de vedere arhitectonic şi al picturilor interioare şi exterioare.
Mănăstirea Voroneţ este situată în localitatea Voroneţ, parte din oraşul Gura Humorului, şi are hramul Sfântul Gheorghe. A fost ridicată de Ştefan cel Mare în 1488, între 26 mai şi 14 septembrie, în stilul caracteristic. Este renumită în întreaga lume pentru „albastrul de Voroneţ“ şi pentru scena întruchipată pe faţada de vest a Judecăţii de Apoi. Această pictură este împărţită în mai multe registre, în partea superioară a ansamblului fiind Dumnezeu Tatăl, registrul mijlociu cuprinde icoana Deisis – Iisus Hristos încadrat de Maica Domnului în partea dreaptă şi de Sfântul Ioan Botezătorul în stânga, icoană bizantină. În al treilea registru se află Duhul Sfânt în chip de porumbel.
Cazarea la mănăstiri presupune un loc unde să dormiţi şi trei mese pe zi. Faţă de pensiunile din apropiere, preţurile sunt în general mai mici, însă distracţiile nu sunt permise. Odată ce v-aţi cazat în incinta bisericilor, va trebui să respectaţi anumite reguli pe care le impune orice locaş divin.

Cum ajungem

Aflată în nordul ţării, Bucovina este legată prin reţeaua de şosele naţionale şi europene de toate colţurile României. Municipiul Suceava se află la 447 km de Bucureşti şi la 325 km de Cluj-Napoca. DN 2 – E 85, Bucureşti – Bacău – Fălticeni – Suceava – Siret uneşte Capitala de Suceava, distanţa putând fi parcursă în aproximativ şase ore. DN 17 A face legătura între Siret – Rădăuţi – Suceviţa – Câmpulung Moldovenesc, iar DN 18 leagă Iacobeni – Ciocăneşti – Borşa, ducând mai departe în Maramureş. DN 17 trece prin oraşul Vatra Dornei, aflat la 112 km de Suceava (aproximativ două ore de mers cu maşina), şi prin Pasul Tihuţa, ajungând în Transilvania.

Cu trenul

Transportul cu trenul de la Bucureşti la Suceava se face pe magistrala Bucureşti – Bacău – Suceava – Vicşani, cu ramificaţiile Suceava – Rădăuţi – Putna şi Suceava – Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei – Sângeorz Băi – Năsăud – Beclean, ramificaţii care fac legătura cu zonele Rădăuţi şi Humor – Câmpulung – Dorna.
Transportul cu trenul dinspre şi spre Transilvania se face pe magistrala Timişoara – Iaşi şi face legătura cu cele mai importante oraşe din vestul ţării: Arad, Oradea, Cluj-Napoca, Dej, trecând în Bucovina peste munţi, urmând apoi traseul Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Vama, Gura Humorului, Suceava.

Pe cale aeriană

Aeroportul Salcea este situat la 15 km de Suceava, la 75 km de Câmpulung Moldovenesc (aproximativ 50 de minute de transport auto şi o oră de transport feroviar) şi la 105 km de Vatra Dornei (aproximativ două ore de transport auto şi trei ore de transport feroviar) şi deserveşte pentru moment doar traficul intern de persoane.

Transport public

Principalele oraşe şi staţiuni balneoclimaterice dispun de o importantă reţea de mijloace de transport local, care asigură accesul turiştilor către obiectivele din zonă, ca şi legătura cu reţeaua de transporturi naţionale şi internaţionale.
În Suceava, transportul public este suplimentat printr-un serviciu privat cu microbuze. Tarifele la taxi sunt de aproximativ doi euro pentru 5 km.
Anul acesta, agenţiile nu au avut mai multe cereri pentru Bucovina decât în 2008. În acest an, destinaţia Bucovina a fost mai promovată decât în anii precedenţi şi prin programul „De Paşte în Bucovina“, lansat de Ministerul Turismului.
Pe de o parte, Traian Bădulescu, reprezentantul ANAT, este de părere că în 2009 cererile pentru această destinaţie au crescut cu 10-15%. El a mai precizat că „sunt multe oferte de sejururi pentru această destinaţie şi un exemplu ar fi 1.000 lei/3 mese pe zi/4 nopţi“.
Pe de altă parte, agenţiile susţin că, în ciuda promovării, au avut foarte puţine cereri şi sub nici o formă nu s-au înregistrat mai multe cereri decât anul trecut. „Am avut pachete pentru această destinaţie începând cu 500 de lei/persoană la pensiune pentru patru nopţi, dar cererea a fost slabă“, a declarat Olga Dumitru, reprezentanta agenţiei de turism Exponent Travel. „Au fost câteva cereri pentru Bucovina, iar cele mai multe au fost pentru pensiuni.
Anul acesta, atât pentru Paşte, cât şi pentru 1 mai, românii s-au orientat spre destinaţiile din centrul ţării, unde pot ajunge mai repede. Bucovina este prea departe şi nu se duc în această zonă doar pentru patru zile, pentru că pierd foarte mult timp pe drum“, a declarat Andreea Vorvat, oficial al Nova Travel. Aceasta a mai spus că un pachet pentru Bucovina costă 750 de lei pentru trei nopţi pe cameră.
Altă ofertă a agenţiei este următoarea: pentru o cameră dublă (două persoane) – trei nopţi la Gura Humorului, turiştii vor achita 260 de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII