Cu fiecare apariţie scenică în ţară sau peste hotare, Stelian Negoescu şi-a dovedit măiestria şi talentul de interpretare, fiind recompensat cu aprecieri din partea criticilor.
Din palmaresul lui Stelian Negoescu fac parte interpretări de excepţie, realizate pe scenele tuturor operelor din ţară şi din afara ei. În urma rolurilor sale, au existat întotdeauna aprecieri de genul: „Purtând, de fapt, răspunderea întregului spectacol, Stelian Negoescu a demonstrat că poate conta pe rezistenţa şi strălucirea glasului său viguros şi calitativ, bisând chiar aria din ultimul act, spre încântarea publicului, care a aplaudat şi ovaţionat fiecare secvenţă de anvergură vocală şi interpretativă", după cum se titra în România Liberă din februarie 2002, într-o cronică a spectacolului „Tosca". Nici nu ar fi putut fi altfel, căci Stelian Negoescu are grijă să-şi pregătească fiecare rol, să fie mereu la înălţime. Totul a început cu ani în urmă. Deşi la şase ani făcea pian, după o perioadă, a renunţat. S-a reîntors pe drumul muzicii, la 26 de ani, dar, din momentul în care a hotărât să facă acest pas, i s-a dedicat în totalitate: „Pe la şase ani m-au dat la pian. Sigur că am îmbrăţişat cu dragoste muzica. Mi-a plăcut, cu toate că nu am făcut foarte mult, patru-cinci ani, după care m-am apucat de sport de performanţă. Am avut însă date să mă întorc la muzică. La 26 de ani m-am reapucat de muzică. Am luat totul de la zero: pian, note. Începând din nou să studiez, mi-am dat seama că muzica e pentru mine şi o fac cu patimă. Eu trăiesc ceea ce cânt şi nu fac nimic superficial". Pe drumul muzicii, a învăţat ce era mai bun de la profesorii săi. A avut şansa întâlnirii cu oameni de seamă ai muzicii, unul dintre ei fiind Franco Corelli. Nu s-a oprit nici o clipă pe drumul greu al muzicii. A studiat aşa cum face şi astăzi, căci „trăim o meserie care nu se face aşa uşor. Dacă aş avea mâine «Trubadurul», aş începe să mă gândesc cu două-trei zile înainte de spectacol. Şi atunci trebuie să fiu personaj şi, ca să ajung la el, trebuie să mi-l pregătesc mai devreme. Să fiu războinicul, să fiu omul care învinge răul, să fiu tenorul Stelian Negoescu care trebuie să demonstreze. Eu am examen la fiecare spectacol… Îmi dau note la fiecare reprezentaţie. Răsplata muncii mă bucură, dar nu mă face să mă pierd…", a precizat tenorul.
Pe culmile succesului
Stelian Negoescu a strălucit mereu în lumina reflectoarelor şi continuă să o facă la fiecare rol. Îl vom găsi pe scene importante ale muzicii, în roluri grele, frumoase, cărora tenorul le dă o aură anume. A urcat pe culmile succesului şi continuă să rămână acolo. Şi totuşi, în timpul liber, se ocupă de pregătirea celor tineri. „Îmi face plăcere să mă ocup de pregătirea lor. Sunt pretenţios în ceea ce-i priveşte, aşa cum am fost şi cu mine". Le călăuzeşte paşii, oferindu-le câte ceva din experienţa proprie: „Trebuie să cânte aşa cum i-ar cânta iubitei sau iubitului. Prin voce dai afară ce ai în inimă. Aceasta este marea problemă a multor cântăreţi. Nu au nimic în inimă, dar vor să dea afară" sau „Ca să ajungi să faci ceva, uită-te şi la cel bătrân! Nu am renegat cântăreţii dinaintea mea. Am fost atât de deştept, încât am învăţat de la fiecare câte ceva. Mi-a plăcut să iau şi să pun în personalitatea mea şi în sufletul meu. Cine vine la mine în casă îl găseşte pe Verdi pe un perete, iar pe Puccini, pe celălalt. Meritul meu e că am ştiut ce să fac cu vocea şi m-am dedicat acestei meserii. Dar, dacă nu erau Puccini, Verdi, Leoncavallo, unde eram eu? Poate cântam populară sau uşoară".
Am avut şansa ca destinul să ni-l aducă pe scena operelor. Ne-a bucurat şi încântat în Trubadurul, Traviata, Aida, Tosca şi în alte roluri grele. A făcut bisuri, a ridicat sala în picioare, a cules ovaţii la scenă deschisă fie că a fost vorba de cea de la San Remo, Cannes, Timişoara, Iaşi sau Craiova. O va face cu fiecare ocazie, căci acesta este Stelian Negoescu, un maestru al scenei.
