Un cercetător britanic a identificat schemele care declanşează râsul. În opinia sa, acestea sunt mereu aceleaşi, indiferent de locul şi epoca în care au trăit interlocutorii.
Indiferent din ce colţ al planetei aţi veni şi de simţul umorului cu care sunteţi dotaţi, cert este că mereu veţi zâmbi sau surâde doar din opt motive. Aceasta este concluzia la care a ajuns Alastair Clarke, un cercetător britanic, care afirmă că a identificat opt scheme de ilaritate. El a ajuns la acest rezultat după ce a studiat peste 20.000 de situaţii comice existente de-a lungul istoriei, de la bancurile povestite în secolul XIV până la sketch-urile difuzate de televiziunea modernă. Pentru studiul său, specialistul britanic a luat în considerare sursele, pe care le-a împărţit în două mari grupe. În prima dintre acestea sunt incluse televiziunea, radioul, cărţile, ziarele, muzica, altfel spus, tot ceea ce poate fi realizat cu scopul de a produce râsul. În cea de-a doua categorie de surse sunt incluse interacţiunile normale între oameni, care se dovedesc deseori mai amuzante decât un film comic.
Scheme de umor
În urma analizării rezultatelor, Clarke a ajuns la concluzia că există opt categorii de umor, care nu au nimic de-a face cu gradul de civilizaţie sau de cultură şi nici cu gusturile noastre. „Indiferent cât li s-ar părea unora de absurd, aceste câteva scheme sunt unicul şi adevăratul stimul care ne determină să râdem. Nu contează prea mult conţinutul serialului de comedie la care ne uităm şi nici povestirile amuzante pe care ni le spun ceilalţi. Important este să fie prezentă cel puţin una dintre aceste opt scheme mentale“, a explicat specialistul.
Concluziile studiului său vor fi publicate în volumul „The eight patterns of humour“ („Opt modele de umor“). În opinia lui Clarke, în mod inconştient, creierul uman caută aceste scheme, iar atunci când le găseşte se autorecompensează pentru efort cu un hohot de râs. „Uneori, o singură schemă poate determina râsul, însă putem întâlni şi o combinaţie de două sau trei, recunoscute simultan. Din punct de vedere tehnic, nu există o limită pentru posibilităţile de combinare şi, din acest motiv, fiecare râde în momente şi moduri diferite“, a mai precizat cercetătorul.
Fiecare cu râsul lui
Cele mai multe dintre schemele indicate de specialistul britanic sunt foarte simple şi uşor de înţeles. Prima dintre acestea este cea a „repetiţiei pozitive“, altfel spus, repetarea continuă a unei fraze, a unui gest sau a unei întregi scene, pe care o regăsim în show-urile de cabaret şi care face parte din spectacol încă de la originile comediei. Există apoi mecanismul de „calificare“, mai puţin intuitiv decât precedentul, unde un cuvânt familiar este rostit într-un mod neobişnuit, un exemplu elocvent fiind accentul inspectorului Clouseau în filmul „Pantera roz“. Cea de-a treia schemă este cea a „recontextualităţii calitative“. Aceasta apare atunci când ceva ce cunoaştem bine este „dat peste cap“ sau ridiculizat. În acest caz, poate fi vorba chiar şi de o situaţie desprinsă din viaţa reală. Schema „aplicaţiei“ este cea a dublului sens, altfel spus, cuvintele şi frazele folosite pot fi interpretate în mod diferit. Există apoi schema „continuării“, când publicul trebuie să completeze sensul unei fraze sau al unui scenariu cu ajutorul propriei imaginaţii. Urmează mecanismul „divizării“, care apare atunci când o situaţie este întreruptă şi reluată de mai multe persoane, şi cel al „opoziţiei“, care implică ironie şi sarcasm. În fine, Clarke vorbeşte de schema „caricaturizării“, adică exagerarea până la extrem a unor trăsături fizice. În opinia specialiştilor, aceste scheme ar putea fi de ajutor pentru scenarişti pentru a îmbunătăţi calitatea filmelor, a spectacolelor de teatru sau a sketch-urilor.
