14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024

Scurte stiri

Zece judoka din Bănie, în finală

La Piteşti s-a desfăşurat, weekend-ul trecut, etapa de zonă a Campionatului Naţional de judo rezervat juniorilor, iar sportivii de la CSM-LPS „Petrache Trişcu“ din Craiova au reuşit să urce pe podium de mai multe ori şi implicit să obţină calificarea pentru finala competiţiei, programată pe 4 aprilie, la Oradea. Craiovenii, antrenaţi de Mihai Voinea, au urcat de opt ori pe podium la Piteşti, după cum urmează: locul I – Amalia Doană (44 de kilograme) şi Adelina Ispas (70 kg), locul II – Dănuţ Staicu (81 kg), Adrian Nicola (90 kg), locul III – Augustin Bălan (55 kg), Mihaela Gavat (52 kg), Andrea Otoiu (57 kg) şi Simona Bălan (70 kg). Celelalte două finaliste de la CSM-LPS „Petrache Trişcu“ sunt Larisa Staicu (57 kg) şi Raluca Dumitraşcu (48 kg), dar acestea nu au participat la etapa de zonă, aflându-se în pregătiri cu lotul naţional de cadeţi, în vederea participării la Campionatul European de judo Under 17, programat în luna iunie în localitatea Koper (Slovenia). Pentru finala juniorilor din 4 aprilie, antrenorul Mihai Voinea a stabilit ca obiectiv cucerirea a două-patru medalii. Tot la Piteşti, concomitent cu etapa de zonă de la juniori s-a desfăşurat „Cupa Valahia“, competiţie rezervată sportivilor cu vârste cuprinse între 9 şi 11 ani. Craiovenii au reuşit cinci clasări pe podium prin: Andreea Odină (48 kg) – locul unu, Andrei Ene (38 kg) – locul doi, Monica Ochea (28 kg) – locul trei, Ştefan Fecioru (30 kg) – locul trei şi Mihai Calafeteanu (34 kg) – locul trei.

Daniela MITROI

 

Energia îşi dispută locul în clasament

Energia Rovinari dispută în această săptămână două jocuri, ambele în deplasare, astăzi, de la ora 19.00, restanţa cu CSU Atlassib Sibiu din etapa a XXIV-a a Diviziei A, iar vineri, cu „U“ Mobitelco Cluj, partidă ce contează pentru etapa a XXIX-a. „Ne aşteaptă două meciuri importante, la Sibiu şi la Cluj. Ştim că aceste două echipe au un public numeros, care le va susţine pe tot parcursul jocului. Dacă o să câştigăm ambele meciuri şi cel de acasă cu Târgovişte, o să fim în primele patru echipe, dar, dacă o să pierdem în cele două deplasări, o să fim pe locul şapte“, a spus antrenorul Theo Evans, care şi-ar dori să evite Asesoft în play-off, celelalte adversare fiind abordabile pentru gruparea gorjeană.

Cristi PEPTAN

 

22 de euro de jucător, prima la baschet

Nou-promovată în elita baschetului masculin românesc, Energia Rovinari a achitat jucătorilor şi staff-ului tehnic, de la începutul sezonului, prime în valoare totală de 20.000 de lei pentru cele 15 victorii din campionat. La un calcul simplu, „bugetul“ unui succes ar fi de 1.333 de lei, ce trebuie împărţit la cei 12 baschetbalişti trecuţi pe foaia de joc şi la cei doi tehnicieni. Un jucător care a luptat pentru victorie s-ar alege cu aproximativ 100 de lei, adică 22 de euro, o nimica toată în comparaţie cu performanţa obţinută. „Nu toţi băieţii iau aceiaşi bani, ci în funcţie de aportul pe care l-au avut la victorie. Banii sunt împărţiţi de banca tehnică“, a spus preşedintele clubului Energia Rovinari, Dan Cumpănaşu. Pe lângă ridicolele prime din campionat, baschetbaliştii rovinăreni au stipulate şi prime de obiectiv, câte 500 de euro pentru calificarea în Final Four-ul Cupei României şi 1.500 de euro pentru accederea în play-off. Energia Rovinari are un buget de 400.000 de euro, din care se achită contractele jucătorilor, ce variază între 1.500 şi 5.000 de euro. „Noi ne-am fixat un buget pentru o nou-promovată. Tot bugetul echipei de baschet este oferit de Complexul Energetic Rovinari. Sala Sporturilor ne este pusă la dispoziţie gratis de Primăria Târgu Jiu“, a mai spus Cumpănaşu.

Cristi PEPTAN

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS