Cum ar fi viaţa noastră sexuală dacă nu am vorbi? Această întrebare ocupă un loc central în volumul „My Unwritten Books“, lansat de lingvistul francez George Steiner.
George Steiner, lingvist şi profesor de literatură comparată la numeroase universităţi europene, a acordat o atenţie specială limbajului intimităţii maxime între doi îndrăgostiţi, limbaj fără de care iubirea îşi pierde parcă din farmec. Întrebarea lui Steiner nu este deloc întâmplătoare, pentru că, atunci când facem dragoste, sau cel puţin înainte, vorbim. De altfel, Giovani Giacomo Casanova, unul dintre cei mai mari aventurieri ai tuturor timpurilor, cunoscut şi cu titlul de nobleţe Cavalerul de Seingalt, a fost înainte de toate un poliglot, care îşi seducea „victimele“ în diferite limbi, începând chiar cu latina. E clar: cuvântul vine înainte de toate. Când Marianne de Charpillon îl înnebuneşte efectiv cu refuzul său în ceea ce priveşte orice tentativă de apropiere sexuală, Cavalerul de Seingalt este profund jignit pentru că aceasta „nici măcar nu-i răspunde“, el fiind rănit mai ales de tăcerea acesteia. Ca şi Casanova, Steiner este tot un poliglot. Născut la Paris, el a fost educat în trei limbi (franceză, germană, engleză), pentru ca mai apoi să înveţe şi italiana, din dorinţa de a citi literatura, începând cu Divina Comedie a lui Dante.
Iubiri de demult
După ce face apologia iubirii fără cuvinte, Steiner trece la exemplele practice, enumerând experienţele trăite pe propria piele. El povesteşte, de exemplu, despre S., care, în timp ce se dezbrăca, obişnuia să cânte o melodie nemţească despre un măcelar ameninţat cu castrarea. Ch., şi ea tot nemţoaică, atunci când ajungea la orgasm, îl invoca pe „Sankt Nepomuk“, sfântul care avea o statuie undeva în Tiol, în care este reprezentat cu un deget de dimensiuni neobişnuite. Lista cuceririlor continuă cu V., o austriacă focoasă, care, atunci când făcea dragoste, folosea practic harta Vienei. De exemplu, atunci când „îl invita“ să ia „tramvaiul spre Grinzing“, Steiner intuia că este dispusă să se ofere în întregime. Lingvistul şi-a trecut în palmares şi două franţuzoaice. Una dintre acestea obişnuia să îi spună „mon brioche, mon brioche“, în timp ce cealaltă, în momentul orgasmului, începea să i se adreseze cu „dumneavoastră“, pentru că, din câte se pare, între cunoştinţe, nici măcar în pat, nu este permis să te tutuieşti. Cea mai remarcabilă dintre toate rămâne însă italianca A.M., care l-a introdus pe Steiner în „liturgia seducţiei“. De la ea, lingvistul a învăţat semantica făcută din „pasiune masculină şi încăpăţânarea feminină“. De la ea, evreul Steiner a învăţat cât este de dominantă la catolici „ambivalenţa între păcat şi senzualitate, între fizic şi transcendent“ şi de ce bărbatul italian îşi regăseşte deseori mama în femeia pe care o are alături.
