5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024

Ia te uită

Prestigiul (The Prestige)

HBO, ORA 20.00

Regia: Christopher Nolan
În rolurile principale: Christian Bale, Scarlett Johansson, Hugh Jackman, Michael Caine
Dramă – 2006

Renumitul regizor Christopher Nolan a realizat un nou thriller plin de trucuri şi iluzii. În această învolburată şi misterioasă poveste, doi tineri magicieni ai epocii victoriene aprind scânteia unei rivalităţi puternice, care se va transforma într-o bătălie a trucurilor şi o sete neîncetată de a-şi descoperi secretele unul altuia. Aceşti doi oameni pun faţă în faţă îndrăzneala şi dorinţa, arta spectacolului şi ştiinţa, ambiţia şi prietenia, cu rezultate periculoase, mortale şi amăgitoare. Rivalitatea lor este adusă la viaţă de: Hugh Jackman, câştigător al premiului Tony, şi Christian Bale, remarcat pentru performanţa sa actoricească din filme precum „Maşinistul“ sau „Batman – Începuturi“. Acţiunea începe cu cadre într-o rapidă schimbare, în centrul Londrei, într-un timp în care magicienii erau idoli sau celebrităţi şi când doi tineri magicieni încearcă să-şi găsească drumul către glorie. Sclipitorul, sofisticatul Robert Angier, este un excelent comediant, în timp ce mai tânărul Alfred Borden este un geniu creativ, care are secretele unor numere magice ingenioase. Ei îşi încep cariera ca prieteni şi parteneri. Dar când trucurile lor importante devin şi ucigătoare, ei ajung duşmani pe viaţă – fiecare intenţionează să-l depăşească şi să-l termine pe celălalt. Truc după truc, spectacol după spectacol, competiţia dintre ei creşte până când nu mai cunoaşte margini, iar cei doi încep să recurgă la orice, chiar la fantastica nouă putere a electricităţii şi geniul ştiinţific al lui Nikola Tesla – în timp ce viaţa celor din jurul lor atârnă în balanţă. Filmul a primit pe site-ul de specialitate nota 8,4.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS