În timp ce agenţiile spaţiale internaţionale caută să îşi trimită cât mai repede un reprezentant pe orbită, un cercetător de la Agenţia Spaţială Română pune în discuţie problema proprietăţii astrului selenar.
Cursa pentru cucerirea spaţiului dintre Statele Unite şi Uniunea Sovietică este departe de a fi terminată. De data aceasta însă, nu mai este vorba de eternul duel dintre americani şi ruşi. Şi alte ţări încep să îşi facă simţită prezenţa. Ultima sosită este India, care la jumătatea lunii noiembrie a sărbătorit aterizarea pe Lună a unei sonde în culorile naţionale. În următorii doi ani, Chandrayaan 1 va crea o hartă tridimensională a Lunii şi va cerceta existenţa gheţii pe solul lunar cu ajutorul unor instrumente construite în India, SUA, Marea Britanie şi Germania. În plus, India intenţionează ca în cel mai scurt timp posibil să îşi trimită şi un astronaut în spaţiu, urmând astfel exemplul Statelor Unite şi al Chinei. De altfel, exceptând cele două superputeri spaţiale, SUA şi Rusia, zeci de alte ţări şi-au trimis deja reprezentanţii în spaţiu la bordul zborurilor americane, sovietice şi apoi ruse. În 2003, China a trimis primul său „taikonaut“ în spaţiu.
Popoare în spaţiu
De la 12 aprilie 1961, data primului zbor în spaţiu al cosmonautului sovietic Iuri Gagarin, până la sfârşitul anilor '70, lupta pentru cucerirea spaţiului era rezervată exclusiv astronauţilor americani şi cosmonauţilor sovietici. Abia în martie 1978 cosmonautul cehoslovac Vladimir Remek a întreprins o călătorie de o săptămână la bordul unei navete sovietice Soiuz. După cinci ani, Statele Unite, iniţial nu prea dornice să accepte străini la bord, l-au invitat pe fizicianul vest-german Ulf Marbold la un zbor al NASA, în noiembrie 1983. Până atunci, sovieticii trimiseseră deja în spaţiu 11 reprezentanţi ai altor ţări, printre care polonezul Miroslav Hermanszewski (iunie 1978), est-germanul Sigmund Jahn (august 1978), cubanezul Arnaldo Tamayo Mendez (septembrie 1980) sau mongolul Judgerdimidin Gurragcha (martie 1981). Ceilalţi fericiţi aleşi provin din Ungaria, Bulgaria, Vietnam, România, India şi Franţa. La 14 mai 1981, Dumitru Prunariu a devenit primul astronaut român care a ajuns în spaţiu, după ce a zburat cu naveta Soiuz 40 într-o misiune spaţială (petrecută la bordul staţiei spaţiale Saliut 6), care a durat 7 zile, 20 de ore, 41 de minute şi 52 de secunde.
Aglomeraţie pe astrul selenar
Cu o astfel de aglomeraţie de prezenţe pe Lună, cineva şi-a pus, cum era şi normal, întrebarea cum vor fi împărţite eventualele încasări pe solul selenar. Spre surprinderea tuturor, întrebarea nu a venit de la vreun reprezentant al NASA sau ESA (Agenţia Spaţială Europeană), ci din partea Agenţiei Spaţiale Române. În anul recent încheiat, editura Springer a lansat volumul „Who Owns the Moon? – Extraterrestrial Aspects of Land and Mineral Resources Ownership“, aparţinând lui Virgiliu Pop, specialist în cadrul Agenţiei Spaţiale Române. Tonul abordat este extrem de serios, Pop combătând „Moon Treaty“ din 1979, unde luna este considerată o proprietate comună. De altfel, tratatul nu a fost ratificat de nici una dintre naţiunile cu ambiţii lunare serioase. Specialistul român este convins de necesitatea stabilirii şi pentru Lună a dreptului de proprietate, pentru că „spaţiul este o frontieră care favorizează mai mult individualismul, decât colectivismul, iar astfel de provocări trebuie înfruntate aplicând un regim legal adecvat“. Un pic ca în Far West? Vom trăi şi vom vedea. Între timp, există oameni care cumpără teren selenar de ani buni. Tot ce trebuie să faceţi este să accesaţi site-ul www.lunarembassy.com şi, cu 20 de dolari, puteţi deveni proprietarul unei mici bucăţele din Lună.
