9.8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024

Scurte stiri

Gallovits, greşeli mari pe serviciu

Tenismana română Edina Gallovits nu a reuşit să-şi păstreze „cadenţa“ şi s-a văzut eliminată în faza sferturilor de finală ale turneului de la Auckland (Noua Zeelandă), dotat cu premii totale de 220.000 de dolari. Sportiva noastră de 24 de ani, ocupantă a poziţiei 75 în clasamentul WTA, nu a putut trece de franţuzoaica Aravane Rezai (97 WTA), în faţa căreia s-a înclinat după două seturi, scor 3-6, 2-6. Edina Gallovits nu şi-a găsit deloc ritmul, a făcut o mulţime de greşeli neforţate, a pierdut de şapte ori serviciul şi a făcut nouă duble greşeli. După un prim game adjudecat de româncă, au urmat alte patru câştigate de jucătoarea din Hexagon, apoi Gallovits a făcut break, în jocul cu numărul şase, dar şi-a pierdut imediat serviciul. Compatrioata noastră a făcut alt break, însă din nou şi-a cedat serviciul, pierzând în final setul cu 3-6. Gallovits a părut ceva mai sigură pe ea în debutul manşei secunde, a condus cu 2-1 şi break avantaj, dar din nou serviciul a lăsat-o şi Aravane Rezai şi-a recuperat serviciul pierdut. Din cauza numărului mare de greşeli neforţate, Edina s-a enervat şi până la finalul setului, cedat la doi, nu i-a mai ieşit aproape nimic. Pentru calificarea în faza sferturilor de finală, Edina Gallovits s-a ales cu un cec de 5.340 de dolari şi 70 de puncte WTA. În partida de dublu din sferturi, perechea Edina Gallovits (România) / Eva Hrdinova (Cehia) a fost învinsă de Natalie Dechy (Franţa) / Mara Santangelo (Italia), scor 2-6, 4-6.

Alexandru VÎRTOSU

 

România a surclasat Finlanda

Echipa naţională feminină de baschet a României a reuşit un meci de zile mari în Sala Sporturilor din Târgovişte împotriva selecţionatei Finlandei. Elevele lui George Mandache s-au impus în faţa nordicelor cu scorul de 80-49 (44-29), în cadrul celui de-al doilea meci pentru menţinerea în Divizia A europeană. Cele mai bune marcatoare ale tricolorelor au fost: Maria Paşcalău (21 de puncte), Cristina Ciocan (11), Monika Boriga (11) şi Anita Meszaros (10). Viitoarea partidă a selecţionatei României este programată mâine, în compania Angliei, la Notthingham, de la ora 21.00. Tricolorele mai au de jucat cu Bosnia, pe 13 ianuarie, la Bucureşti, în deplasare cu Finlanda (16 ianuarie) şi din nou cu Anglia, pe 19 ianuarie, tot la Târgovişte. La finalul acestor jocuri, primele două clasate vor rămâne în Divizia A continentală, iar ultimele două vor retrograda în Divizia B.

Alexandru VÎRTOSU

 

Romeo Duicu, în ascensiune

Pilotul Romeo Duicu, de la echipa Vectra Racing Team, a ocupat locul 63, cu timpul de 9 h 51minute,29 secunde, în cea de-a cincea etapă a Raliului Dakar, competiţie desfăşurată în Argentina şi Chile. Pe primul loc la motociclism în această etapă s-a clasat americanul Jonah Street, concurent pe o motocicletă KTM, la fel ca şi reprezentantul nostru, cu timpul 6 h 41minute,06 secunde. În ierarhia generală, Romeo Duicu, care este singurul român rămas în cursă după ce Emanuel Gyenes şi Marcel Butuză s-au accidentat şi s-au retras din competiţie, ocupă locul 67. Până la finalul concursului (18 ianuarie), cele 542 de vehicule înscrise în (235 de motociclete, 29 de quaduri, 194 de automobile şi 84 de camioane) vor avea de parcurs o distanţă totală de 9.574 de kilometri, dintre care 5.652 km reprezintă probe speciale.

Alexandru VÎRTOSU

 

Antrenorul lui Andrade, suspendat

Howard Grant, antrenorul pugilistului mexican Librado Andrade, a fost suspendat până la finalul lunii martie a acestui an din cauza faptului că a avut un comportament nepotrivit la finalul luptei cu Lucian Bute, desfăşurată în luna octombrie. Tehnicianul va avea permisul suspendat până pe 31 martie, fiind acuzat că l-a îmbrâncit pe arbitrul Marlon Wright la finalul meciului pentru titlul mondial dintre românul Lucian Bute şi boxerul mexican Librado Andrade. Howard Grant va avea o perioadă de 30 de zile pentru a face apel la decizie. Acesta acuzase arbitrii galei de la Bell Center, din Montreal, că sunt „controlaţi“ de Interbox, clubul canadian la care este legitimat pugilistul român, şi a refuzat să-şi ceară scuze.

Alexandru VÎRTOSU

 

IAAF vrea să dubleze Golden League

Federaţia Internaţională de Atletism (IAAF) a studiat posibilitatea modificării actualului format al circuitului atletic Golden League, mai precis să dubleze numărul de reuniuni, de la 6 la 12, începând de anul viitor. În cazul în care s-ar realiza acest lucru, noile etape ar urma să aibă loc la Eugene (SUA), Beijing (China), Doha (Qatar), Londra (Anglia), Lausanne (Elveţia) şi Stockholm (Suedia). „Nu dorim să menţinem Golden League doar în Europa, însă calendarul final al viitorului circuit va fi cunoscut abia în vară, după ce negocierile ne vor arăta cine doreşte să facă parte din el“, a spus Nick Davies, purtătorul de cuvânt al IAAF. În prezent, circuitul Golden League este compus din şase curse, programate la Berlin, Bruxelles, Oslo, Paris, Roma şi Zürich, câştigătorul sau câştigătorii tuturor acestor etape fiind recompensaţi la final cu un premiu în valoare de un milion de dolari.

Alexandru VÎRTOSU

 

Aava şi-a pecetluit locul la Stobart

Federaţia Internaţională de Automobilism a făcut publică lista cu înscrişii în Raliul Irlandei (28 ianuarie – 1 februarie), prima etapă a CM de Raliuri. Pilotul Urmo Aava s-a mutat la echipa Stobart Ford şi urmează să „alerge“ pentru team-ul Stobart Motorsport, pe un model Ford Focus RS WRC. Estonianul care va concura pentru al treilea sezon la clasa WRC se va alătura lui Matthew Wilson şi Henning Solberg pentru prima etapă a sezonului 2009, înlocuindu-i pe Gigi Galli şi Francois Duval. Conform site-ului oficial WRC, Aava va pilota un Ford Fous RS WRC în opt din cele 12 etape, mai precis, în Raliurile Irlandei, Norvegiei, Portugaliei, Italiei, Poloniei, Finlandei, Spaniei şi Marii Britanii. După câţiva ani ca pilot al echipei Suzuki în Junior WRC, Urmo Aava şi copilotul său, Kuldar Sikk, au promovat la clasa WRC în 2007, pilotând un Mitsubishi Lancer privat înainte să se alăture echipei PH-Sport pe un model Citroen C4. Cel mai bun rezultat al său este un loc patru în Raliul Acropolis 2008, câştigând şi cinci probe speciale pe tot parcursul sezonului. Urmo Aava a terminat sezonul abia pe locul 11 în clasamentul general, în ciuda participării la zece competiţii.

Alexandru VÎRTOSU

 

Karatiştii spanioli, în doliu

Preşedintele Federaţiei Spaniole de Karate, Faustino Soria Morales, a fost găsit mort în apartamentul său din Madrid în condiţii suspecte, după ce vicepreşedintele forului a anunţat dispariţia acestuia. Conform cotidianului iberic Marca, vicepreşedintele forului, Benjamin Rodriguez, a anunţat poliţia de dispariţia preşedintelui, după ce timp de trei zile a încercat să-l contacteze. Poliţia a explicat că l-a descoperit pe Faustino Soria Morales decedat în propriul apartament, care era destul de răvăşit, existând posibilitatea ca fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Karate să fi fost prădat de hoţi. Cu toate acestea, secretarul Federaţiei Spaniole de Karate, Francisco Alegrete, a afirmat că moartea preşedintelui ar fi putut surveni în urma unei embolii.

Alexandru VÎRTOSU

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII