14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024

Femeile, inamice

La locul de muncă, femeile acordă rar o promovare unei alte femei care exercită o funcţie inferioară. Din contră, ele vor face tot posibilul pentru a le sabota evoluţia.

 

Acesta este rezultatul unui studiu realizat de un grup de cercetători americani. Oamenii de ştiinţă au remarcat că femeile cu funcţii de conducere sabotează fără nici un fel de ruşine şansele de a urca în scara ierarhică ale colegelor lor de rang inferior. Acestea nu îşi doresc sub nici o formă ca o reprezentantă a sexului slab să ajungă pe o poziţie egală cu a lor. Astfel, cercetătorii au ajuns la concluzia că femeile-manageri încurajează mai puţin personalul feminin şi se dovedesc foarte puţin înţelegătoare în ceea ce le priveşte. În aceste condinţii, multe doamne preferă să aibă un şef decât o şefă, precizând că un bărbat dă dovadă de mai multă onestitate atunci când vine vorba despre evaluarea capacităţilor profesionale.

 

Atitudine diferită faţă de bărbaţi

 

În plus, studiul a evidenţiat că femeile nu au tendinţa de a-şi scoate foarte mult în evidenţă calităţile profesionale aşa cum se întâmplă în cazul domnilor şi nici nu depun eforturi suplimentare pentru a evolua în carieră. „Femeile nu obişnuiesc să se laude cu cunoştinţele pe care le au, cu realizările sau competenţele profesionale. Bărbaţii nu au nici un fel de problemă să se auto gratuleze şi să se laude cu reuşitele lor, fapt ce le permite adesea să evolueze în carieră. O astfel de atitudine nu este însă specifică femeilor. Mai mult, ele o consideră ca fiind imorală şi incorectă. Doamnele cred că munca făcută cu seriozitate şi îndeplinirea sarcinilor de serviciu le vor permite obţinerea unui salariu mai mare sau a unui post mai bun“, au precizat cercetătorii.

Studiul a fost efectuat pe un eşantion reprezentativ de 11.500 de angajate şi 16.700 de angajaţi din 34 de ţări.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS