A fost calificat de revista Lamura drept cel mai talentat pictor al tinerei generaţii din Craiova, lucru demonstrat de artist cu fiecare expoziţie.
„Pictura este pentru mine un mod de exteriorizare, este cea mai bună modalitate de a-mi găsi liniştea“, declara cu ani în urmă Benoni Mogoşeanu. De fapt, ascultându-i povestea, constatăm că nimic din ceea ce mărturisea artistul nu era lipsit de adevăr. „La 18 ani am început să pictez. Mă certasem cu tatăl meu, conflicte între generaţii, şi atunci, în acel moment, retras în intimitatea camerei, mi-am exteriorizat sentimentele, încercând să schiţez un desen. M-am izolat şi mi-am creat propria lume. Lectura şi pictura au devenit locurile în care mă regăseam. Aplecat asupra foii de desen, în acea zi s-a născut un leu înaripat. Am fost plăcut surprins de ceea ce realizasem. Şi cei care mi-au văzut desenul, mai târziu, au avut aceeaşi reacţie ca şi mine“, povesteşte artistul. De aici s-a declanşat totul. A început să picteze mai mult, să se descopere pe sine. A înţeles însă că acest talent trebuie perfecţionat cu câteva cursuri. Erau tehnici pe care trebuia să şi le desăvârşească, pentru a ajunge acolo unde îşi propusese, în vârf. Ca un lucru firesc, a urmat cursurile Şcolii Populare de Artă, la clasa profesoarei Cristina Oprea, „cel mai bun artist din România, cu expoziţii şi premii internaţionale“, după cum o descrie fostul său elev.
Contactul cu criticii
Lucrurile şi-au urmat mersul firesc: muncă multă, timp îndelungat petrecut în faţa şevaletului, ore de studiu. Toate aveau să se concretizeze în expoziţii. Prima dintre ele a fost o expoziţie de grup cu foştii colegi al Şcolii Populare de Artă, urmată de altele personale – „Fără nume“, „Creaţia divină ţesută din lumină“, „Dincolo de imaginaţie“, „Creaţia divină (Începuturi)“, „Creaţia imaginară“, „Anotimpurile din sufletul meu“, „Creaţia divină (Evoluţie)“ şi multe altele. Artistul care găsise ca mijloc de comunicare culorile dădea naştere unor lucrări ce aveau o predominantă tentă de simbolism, cubism, suprarealism, abstract expresionism. Se năştea un curent nou. Temele sale – iubirea, speranţa, creaţia – care ascundeau şi întrebări legate de existenţă şi de trecut, ce veneau din interior şi se suprapuneau prin forme, culoare şi inspiraţie, au cucerit de fiecare dată iubitorii de artă, fie că a fost vorba de expoziţii găzduite de Muzeul Olteniei, de Galeriile „Cromatic“ ale Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj ori de Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman“. Alte şi alte opere trezeau admiraţia. A încercat să cocheteze şi cu peisajele, pentru a arăta că poate, a pictat în cubism sau simbolism, pentru ca, în cele din urmă, „să ajungă la un stil propriu, imposibil de încadrat într-un curent anume“, după cum menţionau criticii.
Încurajările au curs, criticii l-au apreciat, iar lucrările s-au născut cu şi mai multă repeziciune, chiar dacă artistul nu este deloc superficial, ci unul care caută, înainte de toate, atingerea perfecţiunii.
„Tot timpul lucrez. Dacă un tablou e terminat, peste o lună, dacă mi se pare că-i lipseşte ceva, nu ezit să-i adaug acel plus de care avea nevoie. De fapt, o operă nu poate fi considerată terminată niciodată, atâta vreme cât cel care a creat-o trăieşte, pentru că în fiecare zi un element definitoriu care să o aproprie de perfecţiune poate fi adăugat“, a precizat pictorul care pleacă acum pentru a mai completa o lucrare, una dintre cele care poate mâine se vor aduna în altă expoziţie personală, pentru încântarea ochiului iubitorului de artă.
