Acasă Magazin Scurte ştiri

Scurte ştiri

Cel mai iute hamburger din lume

Un restaurant australian a pus în vânzare cea mai „periculoasă“ delicatesă – un hamburger care este atât de condimentat, încât clienţii doritori de senzaţii tari trebuie să poarte mănuşi de cauciuc pentru a-l putea mânca. Burgerul superiute este trecut pe meniul restaurantului „Off The Wall Diner“, ai cărui patroni şi angajaţi sunt încrezători că noul lor produs se va bucura de un real succes. Delicatesa extrem de condimentată conţine, printre altele, zece bucăţi de ardei iute jalapeno, două grame de pudră de chilli, pastă de chilli, sos dulce de chilli, piper măcinat şi o lingură de sos Megadeath, care, spun cunoscătorii, este de aproape 120 de ori mai iute decât sosul Tabasco. În aşteptarea clienţilor, angajaţii restaurantului au expus deja un afiş prin care promit că oricine va reuşi să mănânce hamburgerul fără să aibă nevoie de un pahar cu lapte sau de iaurt, va fi trecut pe „panoul de onoare“ al localului.

Un rechin, în vizită, într-o piscină din Australia

Turiştii care au hotărât să facă plajă pe una dintre cele mai frecventate plaje din Sidney s-au văzut faţă în faţă cu un „musafir“ cât se poate de neobişnuit: un rechin, aruncat într-o piscină de un val nărăvaş. După cum informează site-ul cyberpresse.ca, peştele, lung de aproximativ un metru, a fost adus din ocean de un val foarte puternic şi se pare că şi-a găsit adăpost tocmai în piscina săpată în stâncile din apropiere de Cronulla Beach. „E prima dată când se întâmplă aşa ceva. Am mai văzut foci care fac plajă pe stânci şi vedem în mod frecvent delfini rătăciţi pe plajă, dar un rechin în piscină n-am mai pomenit până acum“, a declarat purtătorul de cuvânt al serviciului de supraveghere a plajei, Robyn Cole. Angajaţii acestui serviciu au prins rechinul cu ajutorul unei plase şi i-au dat drumul în ocean. „Era foarte calm şi înota liniştit pe fundul piscinei. E şi o situaţie amuzantă, dacă stăm să ne gândim că se întâmplă deseori ca turiştii să facă baie noaptea în piscinele acestea. Nu ştiu ce s-ar fi întâmplat dacă vreunul s-ar fi trezit înotând lângă un rechin“, a mai spus Cole.

Rugăciunile pot dăuna grav sănătăţii

Un american care s-a rănit căzând într-o biserică din statul Tennessee cere locaşului de cult o despăgubire de peste două milioane de dolari. După cum informează site-ul cyberpresse.ca, bărbatul susţine că Dumnezeu însuşi a fost cel care l-a făcut să cadă în timp ce se ruga. Matt Lincoln, de 57 de ani, a făcut deja două operaţii din iunie 2007, când s-a petrecut accidentul, dar spune că încă îl dor picioarele şi spatele, care au fost cele mai afectate de accident. Prin urmare, s-a hotărât să dea în judecată biserica, după ce compania de asigurări a locaşului de cult a refuzat să îi plătească spitalizarea şi îngrijirile medicale. Acum, bărbatul cere să i se ramburseze cheltuielile medicale pe care le-a suportat din propriul buzunar. În plus, solicită o indemnizaţie care să compenseze faptul că şi-a pierdut sursa de venit, dar şi suferinţa fizică şi morală pe care le-a suferit. Potrivit calculelor lui, toate acestea valoarează cam două milioane şi jumătate de dolari.

Jessica Biel îşi doreşte o familie

Jessica Biel îşi doreşte să se aşeze la casa ei şi să aibă câţiva copii cu iubitul ei, celebrul Justin Timberlake. După cum informează site-ul starpulse.com, actriţa susţine că nu ţine neapărat să se căsătorească, dar recunoaşte că îşi doreşte să îşi întemeieze o familie cu Justin, despre care spune că este „sufletul ei pereche“. Jessica Biel consideră că maternitatea este un moment de cumpănă în viaţa unei femei şi că aşteaptă cu nerăbdare această experienţă. „Ideea de a fi legată de cineva prin nişte hârtii nu mi se pare cine ştie ce chestie importantă, nu văd căsătoria ca pe o necesitate. În schimb, ideea de a fi toată viaţa cu omul pe care îl iubeşti, asta da, asta este o experienţă pe care fiecare dintre noi o merită“, a explicat Jessica Biel.

Exit mobile version