13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinFotbalul, între el şi ea

Fotbalul, între el şi ea

Campionatul European a început de o săptămână, eterna tripletă formată din el, ea şi fotbal zdruncinând din temelie liniştea în cuplu.

Nevestele, logodnicele, surorile şi prietenele alergice la fotbal au o lună ceva mai grea. În urmă cu o săptămână s-a dat startul la cel mai aşteptat eveniment sportiv de pe Bătrânul Continent: Campionatul European de fotbal. Există însă suficient de multe reprezentante ale sexului frumos care împărtăşesc pasiunea pentru sportul cu balonul rotund. Potrivit unui sondaj recent, realizat în Germania, o femeie din trei urmăreşte meciurile de fotbal alături de partenerul său, în timp ce 71 la sută din domni declară că le este indiferent dacă alesele inimii sunt sau nu interesate de fotbal. În acelaşi timp însă, doamnele trebuie să fie foarte atente la ce vorbesc în timpul meciului. Potrivit sondajului, 47 la sută din respondente sunt de părere că fotbaliştii sunt foarte sexy, iar acest lucru îi scoate din minţi pe bărbaţi, care nu suportă să vadă că reprezentantele sexului frumos sunt mai interesante de aspectul fizic şi atletic al sportivilor şi nicidecum de randamentul lor pe teren.

 

Întâlnire romantică la meci

 

În cazul în care cei doi parteneri reuşesc să ajungă la un compromis în faţa micului ecran, atunci cele patru săptămâni de fotbal pot deveni un liant pentru cuplu. De exemplu, 24 la sută dintre bărbaţi şi 16 la sută dintre femei cred că este foarte romantic să urmărească împreună meciul, iar în cazul în care cei doi mai sunt şi suporteri înfocaţi, atunci zarurile au fost aruncate: ei se bucură şi suferă împreună pentru rezultatele echipei de suflet, iar acest lucru este benefic pentru cuplu. În plus, alergia la fotbal a femeilor nu este chiar atât de frecventă pe cât s-ar putea crede.

Un sondaj recent realizat de LG Electronics a demonstrat faptul că şi doamnele sunt la fel de pasionate de transmisiunile sportive ca şi reprezentanţii sexului tare. 84 la sută din europence au declarat că urmăresc meciurile şi evenimentele sportive, aşezate comod pe canapea. În plus, sportul se dovedeşte o activitate incitantă pentru reprezentanţii ambelor sexe. 56 la sută din respondente au mărturisit că urmăresc transmisiunile sportive pentru că le face plăcere, doar un sfert dintre ele recunoscând că se uită la astfel de evenimente doar pentru a face pe plac partenerului de viaţă. Trei procente din doamnele intervievate afirmă că urmăresc transmisiunile sportive mai ales pentru a observa „talentele“. De menţionat că ele nu se referă nici la capacitatea de joc sau abilităţile tehnice ale fotbaliştilor şi nici la talentul acestora de a-şi dribla adversarii sau de a marca un gol, ci pur şi simplu la prezenţa fizică şi aspectul îngrijit şi musculos.

 

Singure acasă

 

În cazul în care domnii nu reuşesc să îşi „contamineze“ partenerele cu pasiunea pentru fotbal, iar femeile nu au răbdare să urmărească nici măcar zece minute pasele de la un fotbalist la altul fără să bombănească permanent, atunci ar fi mai bine ca bărbaţii să îşi lase jumătăţile în pace. Însă, ce fac doamnele care detestă fotbalul, în timp ce partenerul de viaţă savurează o bere şi trăieşte la intensitate maximă meciul transmis la televizor? Aproximativ 12 procente din respondente contrazic un mit tipic masculin, afirmând că nu îşi petrec timpul la shopping sau la taclale cu prietenele, ci pur şi simplu fac curat în casă sau se joacă împreună cu cei mici. Oricum ar fi, specialiştii în probleme de cuplu le recomandă doamnelor care se simt neglijate pe perioada Campionatului să îşi găsească altceva de făcut. Cotidianul german Bild le propune reprezentantelor sexului frumos câteva activităţi alternative în timp ce domnii îşi dedică timpul fotbalului. În topul realizat de tabloidul german se disting întâlnirile cu prietenele, mersul la sală, pregătirea felurilor de mâncare preferate, partidele de shopping şi vizitele la saloanele de înfrumuseţare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS