8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinApariţii editoriale

Apariţii editoriale

Despre dragoste şi umbră

de Isabel Allende

Traducere din spaniolă de Cornelia Rădulescu

Editura Humanitas, 2008, colecţia Humanitas fiction

Una dintre cele mai cunoscute scriitoare sud-americane, chilianca Isabel Allende este din nou prezentă în librăriile româneşti cu romanul „Despre dragoste şi umbră“ (publicat în limba spaniolă în 1984). Editura Humanitas îi publică de câţiva ani o serie de autor, dintre romanele apărute până acum remarcându-se „Casa spiritelor“, „Ţara mea inventată“, „Povestirile Evei Luna“, „Paula“, „Zorro“ etc.

Isabel Allende este nepoata fostului preşedinte al statului Chile, Salvador Allende, asasinat în urma loviturii de stat a generalului Augusto Pinochet, a trăit mulţi ani în exil (Venezuela) şi a debutat în 1982 cu romanul „Casa spiritelor“, care i-a adus consacrarea internaţională. Romanele ei sunt pline de pasiune, cu eroi incandescenţi, tumultuoşi, care nu ezită să se sacrifice pentru dragoste, onoare sau justiţie.

Nici romanul apărut recent la Humanitas nu face excepţie. Tânăra Irene Beltran, căreia mama sa, energica Beatriz Alcantara de Beltran, îi doreşte un mariaj profitabil cu ofiţerul de armată Gustavo Morante, este jurnalistă (autoarea însăşi a fost ziaristă în anii exilului său) şi face un cuplu profesional cu fotograful Francisco Leal. Acesta este angajat într-o luptă clandestină împotriva regimului militar dictatorial şi se îndrăgosteşte de Irene, pe fondul activităţii sale antiregim. Pasiunea lui pentru libertate este împărtăşită şi de tânăra Irene, care se angajează în aventura politică a iubitului ei, cu consecinţe dintre cele mai dramatice. Finalul cărţii îi găseşte pe cei doi fugari la graniţă, încercând să scape de serviciile secrete aflate pe urmele lor. În ciuda loialităţii faţă de regim, căpitanul Morante, fostul logodnic al lui Irene, va încerca şi el să se împotrivească unei dictaturi tot mai opresive, dar va sfârşi prin a fi împuşcat.

Este romanul unei iubiri pasionante, grefat pe fundalul social al unei ţări care se află în plin marasm totalitar, dar în care nevoia de justiţie socială nu poate fi sugrumată de junta militară aflată la putere.

Personajele secundare ale romanului, cum ar fi perseverenta Digna Ranquileo, Pradelio Ranquileo, tânărul revoluţionar, sau sora sa, Evangelina, sunt la fel de bine zugrăvite de un scriitor care are darul de a face istoria să se „mişte“ credibil într-o naraţiune ce se citeşte pe nerăsuflate şi care are darul de nu complica prea mult, expozitiv, destinele energetice ale acestora.

Romanul Isabelei Allende sugerează subtil felul în care sentimentele puternice pot rezista în zona „umbrei“, adică a acelei terori politice de care este plină lumea sud-americană din care s-a născut marea literatură a secolului XX.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS