10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinBijuteriile efemere - senzuale şi originale

Bijuteriile efemere – senzuale şi originale

Se pot purta în ocaziile speciale, se pot consuma, mânca sau transforma, pot fi aruncate sau reconstruite. Cea mai nouă modă în materie de bijuterii o reprezintă cele realizate din gheaţă, îndulcitor, sare, rădăcină de Yam, săpun sau ciocolată.

Concepute special pentru a vă face să deveniţi centrul atenţiei în cazul în care participaţi la o petrecere, bijuteriile temporare sunt realizate pentru a rezista o singură seară sau chiar mai puţin. Considerate mici opere de artă, sunt extrem de originale atât ca design, dar şi prin materialele din care sunt realizate. Aceste bijuterii pe care le puteţi deţine şi purta pentru o perioadă limitată de timp pot fi realizate din gheaţă, zahăr, îndulcitor sau sare, ori din combinarea acestora cu metalul sau plasticul.

Senzuale şi originale, bijuteriile de gheaţă sunt făcute pentru a capta atenţia, mai ales prin faptul că se modifică o dată ce intră în contact cu căldura corpului, lăsând să se prelingă pe umeri, spate sau decolteu picături de apă, fapt care dă frâu liber imaginaţiei celor din jur. Odată topite, din acest bijuterii va rămâne lănţişorul pe care fuseseră anterior fixate cuburile de gheaţă sau, în cazul inelelor şi cerceilor, suportul care susţinuse gheaţa. Cea care a avut ideea realizării unor astfel de bijuterii este nemţoaica Katharina Ludwig, una dintre cele mai înfocate militante pentru reciclare şi pentru folosirea de materiale biodegradabile. În cazul în care doriţi să vă surprindeţi toţi prietenii şi cunoscuţii cu o astfel de creaţie, trebuie să ţineţi cont de un singur lucru: scoateţi lănţişorul, inelul sau cerceii din frigider chiar înainte de a pleca de acasă pentru a evita ca acestea să se topească înainte să ajungeţi la petrecere.

Tot o creaţie a Katharinei Ludwig o reprezintă şi lănţişoarele şi inelele din săpun sau colierele din pastile de îndulcitor şi sare.

„Bijuteriile reprezintă bogăţia, frumuseţea şi statutul social. Bijuteriile mele solubile şi care se descompun demonstrează că aceste lucruri pot dispărea foarte repede în condiţii neprielnice sau dacă sunt neglijate“, a subliniat artista germană.

Altă creatoare, Barbara Uderzo, a dat viaţă unei colecţii de bijuterii din ciocolată. În cadrul patiseriei Rinaldini din Rimini se realizează bijuterii din zahăr colorat, care pot fi purtate de mai multe ori dacă sunt îngrijite cu atenţie.

 

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS