21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinColoană sonoră pentru amintiri

Coloană sonoră pentru amintiri

Este suficientă o melodie pentru a evoca amintirea unei iubiri, a unei persoane sau a unor clipe frumoase legate de anumite faze din viaţă, dar şi a unor momente dureroase.

Nu există nimic mai puternic decât muzica atunci când este vorba de evocarea în mod imediat şi viu a unor situaţii din trecut, astfel că nu este de mirare că legătura dintre muzică şi amintiri tinde să devină unul dintre subiectele preferate de cercetare pentru oamenii de ştiinţă.

Dorinţa cercetătorilor este de a descoperi de ce o simplă melodie poate avea o influenţă atât de puternică asupra materiei noastre cenuşii. Specialiştii de la Harvard şi de la McGill University din Montreal, Canada au demarat ample studii pentru aprofundarea acestui nou domeniu. Oamenii de ştiinţă canadieni, coordonaţi de Robert Zatorre, au supus grupurile de voluntari unor examinări radiologice cerebrale, în timp ce aceştia ascultau muzica lor preferată. „Mă aşteptam să se activeze cortexul cerebral, însă am observat că, în funcţie de tipul de muzică, erau activate alte părţi din creier. Este ca şi cum întreaga materie cenuşie s-ar aprinde ca un pom de Crăciun“, a povestit Zatorra.

 

Ce emoţie, muzica

 

Cercetătorii au acordat o atenţie specială monitorizării lobului temoral şi frontal al subiecţilor cufundaţi în savurarea muzicii. Lombul temporal este zona cerebrală legată de emoţiile profunde şi intense. Altfel spus, acele amintiri, la evocarea cărora simţim fiori pe şira spinării, care ne fac să râdem şi să plângem deopotrivă sau care stârnesc chiar şi plăceri sexuale. Nu există încă explicaţii clare în legătură cu motivele care stau la baza acestui fenomen, însă Mark Jude Tramo, cercetător la Harvard şi cantautor, propune o ipoteză: „Muzica a jucat un rol important în evoluţia umanităţii. Fiinţele umane şi-au comunicat dintotdeauna cele mai profunde emoţii prin intermediul unor sunete, precum suspinele, urletele, plânsul sau exclamaţiile“. În opinia lui Tramo, răcnetele şi urletele, care în lumea animală sunt deseori legate chiar de supravieţuirea speciei, constituie fundalul evoluţiei creierului uman. Odată cu evoluţia s-a dezvoltat şi capacitatea individului de a aprecia muzica.

 

Amintiri care dor

 

Însă muzica nu trezeşte întotdeauna amintiri plăcute. Cercetătorii au descoperit că veteranii care au luptat în războiul din Vietnam trebuie să înfrunte amintiri dureroase şi şocante de pe câmpul de luptă, atunci când ascultă melodii cântate în acele vremuri. Mai mult chiar, în opinia cercetătorilor, aceste acorduri readuc la suprafaţă imagini şi evenimente care altfel ar fi rămas îngropate undeva, în vreun ungher al memoriei.

De altfel, profesorul Craig Werner de la Universitatea din Wisconsin şi veteranul Doug Bradley lucrează la o carte care evocă războiul din Vietnam prin intermediul melodiilor cântate de soldaţi la Saigon sau în alte zone. De altfel, mulţi veterani au recunoscut că nu reuşesc să îşi elibereze mintea de acele refrene care le evocă scene sângeroase, oroare şi singurătate. „Pentru cei care au fost acolo, cuvintele şi discursurile nu reuşesc să transmită complexitatea acelei experienţe, însă muzica, da“, a spus Werner.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS