11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024

Grecul era acasă

În 1946, Nikos Kazantzakis scria romanul pentru care e recunoscut în întreaga lume, „Zorba grecul“, devenit, mai apoi, film, muzical şi chiar balet. O istorie a două moduri de viaţă discrepante, o poveste plină de savoare şi farmec peninsular. De data asta, am încercat un restaurant cu specific grecesc, Zorbas.

 

Aşezat pe o stradă destul de neprimitoare, abia pavată, restaurantul face notă discordantă. Încă de la poartă eşti întâmpinat de bunul gust al arhitecturii, care te lasă să observi cele trei (din câte am putut deduce) încăperi în care poţi lua masa. Însoţit de un prieten, mi-am făcut curaj şi am intrat. Spaţiul, descris de un hol primitor, surprinde prin culori neobişnuit de plăcute. Am optat pentru una dintre încăperile pentru fumători, alegându-ne o masă mai retrasă, astfel încât să putem admira obiectele decorative aşezate cu gust, în aceeaşi cromatică blândă. Mobilierul de lemn masiv oferă senzaţia de siguranţă. Meniurile, foarte repede puse la dispoziţia noastră, s-au deschis pe masa pe care aşteptau oliviera, şerveţelele şi scobitorile de rigoare. Ambientul era plăcut, liniştit, cu un murmur care nu provoca neplăceri.

Am comandat la fel: ciorbă de perişoare, ardei iute şi, pentru felul doi, platou Zorbas. Băuturile au fost alese din categoria malţ, aşadar, două beri ne-au fost aduse pe masă prompt. Aşteptarea nu a durat foarte mult, astfel că, în mai puţin de 15 minute de la comandă, am fost serviţi cu primul fel de mâncare. Ciorba de perişoare şi-a făcut datoria foarte bine, ajutată de un ardei iute pe care l-am savurat cu o oarecare grijă, observând şi pe faţa însoţitorului meu aceeaşi satisfacţie. Am lăudat mâncarea şi am apucat să-mi aprind o ţigară. Greşeală. La Zorbas lumea nu stă pe gânduri. Au fost aduse şi platourile pe care le comandasem mai devreme şi care conţineau: grill de porc (cotlet), frigărui de pui, bucăţele de gyros, toate asezonate inspirat cu tzatziki. Tacâmurile, pe care le-am observat cu atenţie, erau folosibile, nelăsând loc de întrebări. Cotletul de porc reuşea să fie „neutralizat“ de răcoarea tzatzikiului, iar pieptul de pui, bine pătruns, adăuga un fel de savoare aproape exotică la acel platou „greu“.

După această masă îndestulătoare, gândurile noastre s-au îndreptat către cafea. Am cerut o cafea lungă cu lapte, iar din partea cealaltă a mesei s-a auzit cafea grecească. Nu am avut curiozitatea să văd cum e, aşa că am rămas la clasicul amestec.

Între timp, câţiva clienţi ai restaurantului animau fonic atmosfera atât de eficient, încât de-abia am putut să-l aud pe Nicu Paleru cum lansa triluri năucitoare. Liniştea luase sfârşit. Încercând să ne înţelegem, vorbeam mai tare decât de obicei. De la masa alăturată, se pare, lucrurile se vedeau altfel: cu cât mai tare vorbeam noi, cu atât mai tare reuşeau ei să ne acopere. Nicu Paleru nu se mai auzea de ceva timp. Am terminat cafelele, am cerut nota (care a venit prompt, ca, de altfel, toate cele aduse pe masă de chelnerul nostru) şi am plecat. Fără să regret o clipă, m-am îndreptat către casă. Cum s-ar fi simţit Anthony Quinn la Zorbas?

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS