16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinSageacul, elementul care închide streaşina

Sageacul, elementul care închide streaşina

Mai mult decât un detaliu decorativ, sageacul are rolul de a proteja acoperişul şi, implicit, întreaga casă de vânt sau de apa provenită din precipitaţii. Totodată, chiar şi în cazul unei mansarde, este locul pe unde podul respiră, evitând acumularea umidităţii sau, dimpotrivă, a căldurii excesive.

Importanţa acoperişului este binecunoscută şi, cu siguranţă, nu mai are nevoie de sublinieri. Confortul oferit de un acoperiş corespunzător nu depinde numai de învelitoare, ci, în egală măsură, de fiecare element auxiliar al acesteia.

Subiectul acestui articol este reprezentat de un element la care puţini dintre noi găsesc timp să se gândească – sageacul. O necesitate la fel de importantă ca paziile sau coama unei şarpante, sageacul este elementul care închide streaşina. Cu alte cuvinte, reprezintă planul orizontal de sub streaşină, existent la un acoperiş în pante, indiferent de structura lui sau de materialele folosite; este prelungirea podului făcută pe capetele ieşite în afară ale grinzilor. Doar în cazul unui acoperiş fără streaşină, evident, nu va fi nevoie de sageac.

Rolul sageacului

Ca element ce închide construcţia la partea superioară, acoperişul în pante este format din şarpantă, învelitoare şi elementele ei auxiliare. Şarpanta reprezintă structura acoperişului şi este formată din: căpriori (elementele oblice), pana de coamă (grinda superioară pe care se sprijină căpriorii) şi penele inferioare (sau cosoroabele). Învelitoarea, adică elementul de protecţie a acoperişului la partea superioară, poate fi din: lemn (soluţie mai puţin folosită acum), materiale ceramice, carton bitumat sau plăci de azbociment, elemente metalice sau materiale plastice.

Singura parte rămasă deschisă, ca ultim element constructiv al unui acoperiş, este intradosul streşinii, închis prin acest element – sageacul.

În cazul unui acoperiş mansardat, spaţiul va fi închis pe conturul lui, la înălţimea dorită cu planuri verticale, în a căror componenţă trebuie să intre şi termoizolaţia.

Materiale pentru sageac

Materialul folosit un timp îndelungat şi cu mult succes este, evident, lemnul, printre avantajele lui numărându-se faptul că poate fi întrebuinţat şi la pazie, şi la sageac. Aspectul este foarte important, pentru că, indiferent de unde am privi, streaşina, paziile şi materialul învelitorii sunt elementele care creează aspectul acoperişului. Lemnul folosit în acest scop, sub formă de lamele tip lambriu, trebuie protejat hidrofug, băiţuit şi lăcuit. Dezavantajul este dat însă de accesibilitatea foarte dificilă: lemnul trebuie întreţinut bine, necesitând tratări periodice; dar, cum această operaţiune se face la înălţimi mari şi în zone atât de greu accesibile, este evident că presupune o muncă şi o cheltuială considerabile.

Aspectul lemnului rămâne însă de neegalat, mai ales într-o abordare rustică, aceasta permiţând folosirea acelor elemente pur decorative din lemn sculptat.

Materialul modern, ca alternativă pentru lemn, este PVC-ul. Intradosul din PVC vă va asigura un finisaj estetic şi avantajul faptului că nu necesită îngrijiri speciale, fiind rezistent. Cu o garanţie de 20-30 de ani, în funcţie de producător, elementele prefabricate pentru sageac le veţi găsi într-o varietate foarte mare de forme şi culori. Totuşi, nu uitaţi că ele sunt realizate, în primul rând, pentru casele finisate la exterior cu panouri din PVC tip siding, împreună cu care creează un tablou unitar. Aceste elemente sunt într-adevăr speciale, mai ales că sunt disponibile şi în varianta perforată, astfel încât să se realizeze o ventilaţie corectă a spaţiului pe care îl închid. Însă, nu e indicat să optaţi pentru ele decât dacă aveţi suficiente argumente împotriva lemnului, pentru că o combinaţie de PVC şi lemn nu va arăta bine de oriunde aţi privi-o.

Bianca SANDA

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS