21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPăstrarea numelui de domnişoară, semn al inteligenţei

Păstrarea numelui de domnişoară, semn al inteligenţei

Femeile care decid să-şi schimbe numele de familie cu cel al soţului sunt percepute ca fiind mai puţin ambiţioase şi mai puţin inteligente decât cele care îşi păstrează numele de domnişoară după căsătorie.

 

Potrivit rezultatelor unui studiu realizat de oamenii de ştiinţă din cadrul Universităţii din oraşul olandez Tilburg, doamnele care iau numele soţului au în general salariul mai mic decât celelalte. Studiul a scos în evidenţă că femeile care îşi păstrează numele de domnişoară, dar îl iau şi pe cel al soţului sunt la fel de dependente de partener precum celelalte. Cercetătorii au ajuns la aceste concluzii în urma unui experiment.

Persoanele care au participat la cercetări trebuia să-şi imagineze că se află la o petrecere. S-a observat că atunci când o femeie era prezentată celorlalţi cu numele de familie al soţului, aceasta avea tendinţa să-şi demonstreze dependenţa de partener, fiind mult mai timidă şi intrând mai greu în contact cu celelalte persoane. Situaţia s-a dovedit cu totul alta în cazul doamnelor prezentate cu numele de domnişoară. Acestea s-au dovedit mult mai independente, mai degajate şi mai comunicative.

În urma altui experiment s-a constatat că femeile care solicită un loc de muncă folosind numele de domnişoară fac o impresie mai bună, şi în plus, în majoritatea dintre cazuri li se propune un salariu mai mare. Unui grup de studenţi li s-a propus să evalueze candidatele pentru un post de director de personal în funcţie de scrisorile lor de intenţie. Studenţii au apreciat că femeile care s-au prezentat cu numele de domnişoară erau mult mai ambiţioase şi mult mai inteligente decât celelalte. Ei au spus că este mult mai bine să ofere o şansă unei persoane care pare mai dispusă să se implice total în munca pe care o va face şi să i se ofere un salariu cât se poate de motivant, care să recompenseze această determinare totală.

Potrivit cercetătorilor, doar 15,4 la sută dintre femeile olandeze îşi păstrează numele de domnişoară după căsătorie. 83 la sută dintre acestea adoptă numele de familie al soţului sau decid să poarte două nume de familie. S-a constatat, de asemenea, că acelea care poartă numele soţului sunt în general mai în vârstă decât celelalte, au mai mulţi copii, muncesc mai multe ore pe zi şi cheltuiesc mai puţin.

„Generaţiile de femei tinere tind din ce în ce mai mult să renunţe la această practică şi să-şi păstreze propriul nume chiar şi după căsătorie“, a subliniat unul dintre autorii studiului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII