Crotonul are frunze de dimensiuni mari, cărnoase, cu un model care le face să pară a fi pene colorate. La început, frunzele de croton sunt verzi, dar pe parcurs îşi schimbă culoarea în galben, portocaliu, roz sau roşu. Există multe varietăţi din această specie, diferenţele dintre ele fiind în principal legate de lungimea frunzelor – acestea sunt plate, înguste, ovale sau chiar ondulate. Planta este foarte apreciată pentru frunzele sale decorative. Vara, crotonul poate produce mici flori reunite sub forma unor ştiuleţi arcuiţi. Planta poate ajunge la o înălţime de 90-100 de centimetri. Există însă şi varietăţi pitice, care au frunzele mici şi care au 30-40 de centimetri.
Îngrijire
Crotonul preferă zonele luminoase, dar ferite de razele directe ale soarelui. Evitaţi să aşezaţi planta într-un loc expus la curent sau cu variaţii de temperatură. Cu cât primesc mai multă lumină, cu atât frunzele vor avea culori mai aprinse. Iarna, puteţi lăsa planta să stea direct în lumina soarelui, atunci când e cazul. Crotonul nu suportă bine temperaturile prea ridicate sau prea mici, temperatura ideală fiind în jur de 20 de grade Celsius. Evitaţi deci fluctuaţiile de temperatură şi ţineţi ghivecele departe de curenţii de aer. Iarna, temperatură minimă de la care poate rezista planta este de 15 grade Celsius. În general, dacă temperatura este prea scăzută, planta va pierde foarte repede toate frunzele. Crotonul trebuie udat cu regularitate. Nu uitaţi să goliţi tăviţa ghiveciului de apa adunată, pentru a nu provoca putrezirea rădăcinilor. O dată la 20-25 de zile trebuie adăugat îngrăşământ pentru plante verzi în apa folosită la udat, în dozele indicate pe eticheta produsului. În cazul unui mediu uscat, se recomandă pulverizarea de apă pe frunze. Crotonul preferă solul foarte bine drenat, bogat în materie organică. Trebuie plantat într-un ghiveci nu foarte mare şi trebuie mutat numai când rădăcinile au ocupat absolut tot spaţiul disponibil. Cea mai bună perioadă pentru efectuarea acestei operaţiuni este primăvara.
Înmulţire, paraziţi şi boli
Înmulţirea se face uşor, prin butaşi, primăvara sau la sfârşitul verii. Pentru a avea o plantă cu mai multe ramificaţii şi pentru a-i controla forma, ciupiţi vârfurile ramurilor. De asemenea, efectuaţi tăieri de câte ori credeţi că e necesar. Din părţile tăiate se pot obţine noi exemplare. O singură frunză poate prinde rădăcini dacă o ţineţi în apă. Aşteptaţi până când din frunza sau ramura tăiată nu mai curge sevă, apoi tineţi-o într-un pahar cu apă până face rădăcini. Este important de ştiut că seva albă a plantei este toxică şi poate păta materialele textile sau poate provoca iritaţii ale pielii.
Bolile care pot afecta crotonul sunt, de obicei, cele produse de ciuperci de sol, care determină putrezirea rădăcinilor şi a bazei plantei, precum mucegaiul cenuşiu. În cazul bolilor produse de ciuperci, se acţionează prin tratamente cu fungicide aplicate pe sol, neglijarea acestora putând duce la pierderea plantei.
Dăunătorii cei mai frecvenţi sunt păduchii ţestoşi şi cei lânoşi, precum şi păianjenul roşu. Păduchii ţestoşi apar ca pete maronii uşor proeminente pe frunze sau pe ramuri, în special în dreptul nervurilor. Păduchii lânoşi apar ca mici ghemotoace de vată la încheietura frunzelor, pe muguri, pe dosul frunzelor, în dreptul nervurilor. Se combat cu insecticide cu care se fac stropiri repetate. Păianjenul roşu produce înţeparea fină a frunzelor, care capătă un aspect decolorat şi cad. Uneori, palnta poate fi afectată de purici şi rareori de coleoptere.
