Centrul administrativ al Europei, oraşul Bruxelles, surprinde prin arhitectura clădirilor în stil baroc, a muzeelor, dar şi prin eleganţă şi varietatea localurilor. Deşi este o capitală cosmopolită, care poate concura cu oricare alt oraş din lume, Bruxelles reuşeşte să-şi păstreze curăţenia şi să transmită o atmosferă relaxantă.
Bruxelles este, într-adevăr, o răspântie belgiană şi europeană, oraş xenofil şi primitor. Simbolul oraşului este „puştiul“, adică locuitorul de baştină din Bruxelles, închipuit îndeosebi prin Menneken Pis, alături de care se află „zinneke“, simbol al amestecului de culturi.
Originea numelui nu e limpede. Unii, pentru a justifica ortografia francofonă creată artificial în 1830, vorbesc de „broekzeil“ (stofă de pantaloni). Alţii, ţinând cont de pronunţare şi îndeosebi de ortografia clasică, vorbesc de „bruidscel“ (cămara miresei). În fine, o altă ipoteză vorbeşte despre o formă romantică neautentificată, ce ar însemna „casa mlaştinii“.
Oraşul are numeroase simboluri
Manneken Pis este o statuetă cunoscută ca simbol naţional. Legendele spun că Manneken ar fi fost fiul unui conte şi ar fi stins ultima flacără a unui incendiu, dar statueta spune ceva despre ireverenţa şi excentricităţile bruxellezilor, care au ales ca acest băieţaş care urinează să fie un reprezentant al spiritului lor.
Statueta a fost executată în secolul al 17-lea de Jerome Duquesnoy; a fost luată de englezi în 1745, de francezi în 1777, iar în 1817 un ocnaş francez a furat-o şi a distrus-o. Ocnaşul a fost condamnat a doua oară la închisoare pe viaţă, iar statueta a fost refăcută. Din când în când, la sărbători naţionale sau religioase, statueta este îmbrăcată în mici costume, cu diferite semnificaţii. Manneken are şi o surioară, Janneke, care se găseşte la câteva străduţe depărtare.
Dacă Bruxellesul este centrul Europei, Grand Place este centrul Bruxellesului, deci este locul central din Europa şi, poate, una dintre cele mai frumoase pieţe din lume. Grand Place este în fiecare zi un furnicar de turişti care, chiar dacă nu mai văd nimic altceva din Bruxelles, rămân cu imaginea unei splendori în stil baroc, cu faţade filigranate şi poleite cu aur (acum curăţate de funingine) şi cu un caldarâm îngrijit. Piaţa a fost aproape în întregime distrusă de francezi în 1695, dar apoi a fost reconstruită de breslele oraşului în mai puţin de cinci ani. În scurt timp, a devenit inima oraşului: mergând pe jos, de aici poţi să vizitezi toate punctele de interes de pe harta Bruxellesului. Grand Place trece prin schimbări de sezon: vara este acoperită de un covor de flori, de Crăciun lumea se adună în jurul unui un brad monumental (geamănul celui din Trafalgar Square), şi în tot restul anului sunt concerte, târguri şi parade.
Atomul este probabil cel de-al doilea monument cunoscut al Bruxellesului, după Grand Place. Este un echivalent al turnului Eiffel, dar nu a îmbătrânit la fel de frumos şi nu e deloc la fel de impresionant. Are 102 metri înălţime şi reprezintă nouă atomi ai unei molecule. Cel care l-a proiectat, arhitectul Andre Waterkeyn, l-a gândit ca fiind centrul Târgului Mondial din 1958. Ceva mai amuzant a fost să umbli de la o sferă la alta cu ajutorul scărilor rulante şi să vezi imaginea oraşului din vârful construcţiei.
Tot în BruParck, la picioarele Atomului, se află o manifestare kitsch a eurofiliei Bruxellesului. Întreaga Europă se întinde pe mai mult de 2,5 hectare, cu modele copiate exact (la scara de 1:25) a celor mai importante monumente: Acropolisul, Poarta Brandenburg, Big Benul. Pentru a fi mai credibile, lângă ele mici automobile, autobuze, trenuri se mişcă pe şosele şi prin tuneluri la fel de mici. Acum sunt aproximativ 300 de monumente copiate, dar numărul creşte cu fiecare an.
Casa breslelor din Grand Place
Câteva dintre clădirile din Grand Place au fost transformate în clădiri administrative de-a lungul timpului, dar casa breslelor a rămas neschimbată. Fiecare breaslă şi-a lăsat amprenta asupra fiecărei case, dându-i un nume distinct în funcţie de faţadă. Dacă priveşti cu atenţie la faţadele bogat împodobite, îţi dai seama că au încercat să sublinieze faptul că breslaşii nu erau de origine regală sau aristocratică, ci simpli negustori, mândri de obârşiile lor. Una dintre clădiri, pompos denumită „Maison du Roi“ (acum adăposteşte Muzeul Oraşului), este cunoscută de cei mai mulţi sub denumirea din flamandă Broodhuis, pentru că fusese proprietatea brutarilor şi niciodată a vreunui rege. Cea de la nr. 1-3, a „Regelui Spaniei“, fusese tot a brutarilor, dar pe faţadă se găseşte un bust al regelui Carlos al II-lea. La numărul 3 este „La Broutte“ (roaba), cea a breslei băcanilor, iar la nr. 4, „Le Sac“ – a tâmplarilor şi a dogarilor. Breasla arcaşilor era la nr. 5, în „La Louve“ (Lupoaica), imediat alături cea a luntraşilor în „Le Cornet“, iar cea a negustorilor de mărunţişuri în „Le Renard“ (Vulpea). „Le Cygne“ (lebăda) adăpostise breasla măcelarilor, „L’Arbre d’Or“ (arborele de aur), pe cea a berarilor. Urmează „La Chaloupe d’Or“ (Galionul de Aur), „La Rose“ (Trandafirul), „Le Chene“ (Stejarul), „Le Paon“ (Păunul), şi bineînţeles, cele şapte case ale Ducilor de Brabant, în care nu a locuit nici un duce.
Bisericile şi catedralele sunt simboluri ale trecerii timpului
Biserica St. Jean-Baptiste e unul dintre cele mai bune exemple de baroc flamand din Belgia. Construită de Luc Faydherbe, un elev al lui Rubens, are în interior fresce pictate de Van Loon, un pictor bruxellez din secolul al 17-lea.
Biserica Ste Cathérine se ridică în piaţeta care îi poartă numele şi pare la fel de neîngrijită ca şi împrejurimile sale. A fost construită în 1854 de Poelaer, arhitectul care a ridicat şi Palatul de Justiţie, cea mai mare construcţie arhitecturală a secolului al 19-lea. Din fericire, interiorul arată ceva mai bine: arcade graţioase, vitralii albastre şi galbene şi o statuie a Madonnei Negre din secolul al 15-lea. Iar tu vei avea o surpriză plăcută când vei găsi un altar românesc, ortodox, sub a doua arcadă pe partea dreaptă. Cu puţin noroc, vei putea da peste un botez, pentru că mulţi dintre românii stabiliţi în Belgia îşi botează copiii aici.
În jurul Grand Place sunt împrăştiate câteva dintre cele mai vechi şi mai frumoase biserici ale oraşului: biserica de la Madeleine, Notre Dame aux Riches Claires, Notre Dame de la Chapelle (aici este înmormântat Pieter Bruegel cel Bătrân), biserica Saint Nicholas (cea mai veche din Bruxelles). Autorităţile au avut grijă de ele – biserica Madeleine a fost transportată piatră cu piatră către un alt loc, atunci când construirea Gării Centrale putea însemna demolarea bisericii. Cu toate acestea, zonele din vecinătatea bisericilor nu au fost la fel de bine păstrate: nici una nu mai are o piaţă proprie, iar zonele au cedat în totalitate comercialului şi turismului, astfel încât eşti luat prin surprindere de apariţia acestor vechi clădiri. Notre Dame du Finstere e plasată în cea mai nepotrivită zonă: în mijlocul Rue Neuve, cea mai aglomerată şi mai cunoscută dintre zonele comerciale; pereţii îi sunt mâzgăliţi cu graffiti, iar în apropiere strălucesc neoane şi se vând dulciuri.
Biserica St. Nicholas e cea mai veche din Bruxelles şi e aproape pierdută între zona turistică şi strălucirea magazinelor. Construirea ei a fost începută în secolul al 11-lea, dar terminată cu 100 de ani mai târziu. A supravieţuit atacurilor francezilor din 1695, şi mai păstrează o ghiulea într-unul din pereţi.
Place du Grand-Sablon şi Place du Petit-Sablon
Deşi este cea mai elegantă piaţă din oraş, Place du Grand-Sablon păstrează o atmosferă relaxată – este locul ideal în care te poţi bucura de o cafea, o cană de ciocolată fierbinte şi prăjituri, în care îţi poţi cumpăra antichităţi sau asculta un concert în aer liber. Biserica Notre Dame du Sablon domină piaţa. Deşi a fost începută ca o capelă pentru breasla arcaşilor, primirea statuii Maicii Domnului – care se povesteşte că ar avea proprietăţi miraculoase – de la Antwerp în 1348 i-a crescut popularitatea. Clădirea a fost extinsă, ajungând impresionanta biserică în stil gotic, în care se ţine o procesiune anuală – Ommegang. În apropiere se află Place du Petit-Sablon, ceva mai mică şi plină de umbră şi verdeaţă, înconjurată de 48 de statuete de bronz reprezentând breslele secolului al 18-lea, având câteva statui mai mari în centru, printre care cele ale eroilor-martiri Egmont şi Hornes şi cea a cartografului Mercator.
