14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinSarea în gospodărie

Sarea în gospodărie

Sarea este mai mult decât un condiment care dă gustul mâncării. Deseori, bunicile noastre curăţau sticlele de ulei cu un amestec la care adăugau implict sarea şi tot la ajutorul ei recurgeau atunci când o picătură de ulei păta vreo piesă de vestimentaţie. Şi acestea sunt doar câteva dintre situaţiile din care sarea te scoate cu faţa curată. Li se adaugă multe altele:

– Sarea în amestec cu oţet şi apă fierbinte reprezintă un mod rapid de spălare a sticlelor de ulei;

– Adăugată în varul pentru spoit, sarea opreşte cojirea pereţilor;

– Cuţitele inoxidabile se ascut mai uşor dacă le ţinem o jumătate de oră într-un pahar înalt cu apă în care am dizolvat o lingură de sare;

– Prospeţimea ouălor se verifică introducându-le într-o soluţie de 125 g de sare la 1 l de apă. Ouăle de o zi se duc la fund, cele de două zile nu-l ating, ouăle de trei zile plutesc la mijloc, cele de peste cinci zile plutesc.

– Ouăle îngheţate se ţin trei ore în apă rece, sărată, spre dezgheţare lentă;

– Cartofii care au prins gust de pivniţă îşi revin dacă în apa de fierbere punem o linguriţă de zahăr şi puţină sare;

– Talpa fierului de călcat se poate curăţa trecând-o încălzită peste un strat de sare grunjoasă uşor pisată;

– Coşurile de papură sau pănuşi trebuie spălate cu o soluţie saturată de sare caldă. Se previne astfel mucegăirea lor;

– Laptele praf, căruia înainte de fierbere i se adaugă puţină sare, devine mult mai gustos;

– Dacă vă pătaţi haina cu grăsimi la o masă festivă şi nu aveţi talc la îndemână, pudraţi repetat zona cu sare fină. Aplicaţi peste ea un şerveţel şi presaţi. Repetaţi de trei-patru ori operaţiunea şi în final lăsaţi sarea pe material. O periere energică acasă vă scapă de necaz;

– De câte ori vă răniţi şi nu aveţi la îndemână tinctură sau spirt, spălaţi-vă cu apă sărată şi aplicaţi local sare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS