15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinBărbaţii - stresul doamnelor

Bărbaţii – stresul doamnelor

Prea mulţi bărbaţi pe metru pătrat pot cauza mult stres doamnelor. Cel puţin aşa reiese dintr-un studiu realizat de cercetătorii americani. Problemele apar mai ales atunci când o reprezentantă a sexului frumos se află singură într-o încăpere plină de bărbaţi. Oamenii de ştiinţă au constatat că ritmul cardiac al femeilor examinate s-a accelerat şi au început să transpire când au văzut materiale filmate în care erau prezentate doamne singure într-o cameră plină de bărbaţi. Puse în faţa imaginilor, doamnele folosite pe post de „cobai“ s-au simţit pierdute şi nu au manifestat cea mai mică dorinţă de a fi în locul protagonistelor. Într-un test similar, în care de data aceasta a fost examinată reacţia bărbaţilor, s-a constatat că aceştia sunt de o cu totul altă părere şi sunt doritori să fie singuri într-o încăpere plină de doamne. În general, femeile se lasă repede afectate de situaţiile neobişnuite şi sunt mult mai atente decât de obicei la mediul în care se află. Asta poate afecta randamentul lor în domenii în care în general lucrează mai ales bărbaţi, precum matematica sau informatica, unde raportul este în general de trei domni şi o reprezentantă a sexului frumos. Astfel se explică şi rezultatele destul de slabe obţinute de femei în activităţile în care excelează domnii. Pentru acest studiu, psihologul Mary Murphy de la Universitatea Stanford din California a studiat reacţiile unei grupe de studenţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU