16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024

Scurte ştiri

Se caută majorete
GORJ. Liga Studenţilor din Universitatea „Constantin Brâncuşi“ organizează o preselecţie pentru înfiinţarea unei trupe de majorete. Aceasta se va desfăşura în perioada 1 – 8 octombrie, între orele 15.00 – 20.00, în incinta Facultăţii de Ştiinţe Economice, strada Victoriei nr. 24. Înscrierile se pot face şi on line, pe adresa www.liga-ucb.org. Candidatele, care trebuie să aibă între 16 şi 25 de ani, vor fi selectate pentru a participa cu o trupă de majorete la Festivalul studenţesc „Stundenţiada“ din Târgu Jiu, care va avea loc între 5 – 11 noiembrie.
Eugen MĂRUŢĂ

Schimb de terenuri
GORJ. Directorul financiar al Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO), Dănuţ Pistriţu, a propus Primăriei municipiului Târgu Jiu efectuarea unui schimb de terenuri. Cele două terenuri au fiecare o suprafaţă de 400 de metri pătraţi şi se află unul lângă celălalt, în cartierul Panduri. Terenul deţinut de Dănuţ Pistriţu este despărţit de casa sa de un teren care aparţine Primăriei Târgu Jiu. Directorul financiar al SNLO a solicitat efectuarea acestui schimb de terenuri pentru a-şi uni proprietăţile, aceeaşi situaţie fiind şi în cazul Primăriei Târgu Jiu, care mai are o suprafaţă de pământ aflată lângă cea deţinută în prezent de Dănuţ Pistriţu.
Conducerea Primăriei Târgu Jiu intenţionează să realizeze pe terenul mărit în acest fel un părculeţ şi un loc de joacă pentru copii.
Andrei IONESCU

Bani pentru drumurile din Gorj
GORJ.  Un proiect care îşi propune protecţia resurselor naturale ale judeţului Gorj a câştigat o finanţare din partea Administraţiei Fondului de Mediu. Proiectul vizează consolidarea de drumuri şi terasamente în localităţile Bustuchin, Ioneşti şi Obârşia şi are o valoare de patru milioane de lei. Consiliul Judeţean Gorj va suporta 40% din finanţare, restul sumei, nerambursabilă, fiind asigurată de Administraţia Fondului de Mediu.
Eugen MĂRUŢĂ

Dascăli premiaţi
Două învăţătoare din Uricani vor fi sărbătorite şi premiate de consiliul local al oraşului, care a decis să le ofere o recompensă  pentru munca depusă până la pensionare în folosul zecilor de generaţii pe care le-au învăţat carte. Cele două doamne vor primi câte 1.000 de lei, ca primă de pensionare, măsura fiind adoptată de consilierii locali. „Am decis că este foarte important să le arătăm acestor învăţătoare cât de mult au însemnat ele pentru generaţiile care le-au trecut prin mâini. Este o bucurie să le fim alături şi acest gest al nostru vine să recompenseze importanţa învăţământului“, a susţinut Daniel Moraru, consilier.
Consilierii din Uricani au premiat în fiecare an, la începutul şcolii, în septembrie, toţi dascălii care activează în această zonă. Şi în acest an şcolar, de Ziua Educatorului, profesorii au primit plăcuţe omagiale, diplome şi bani, din partea consilierilor locali.
Diana MITRACHE

Cartelă pentru  convorbiri internaţionale ieftine
Toţi cei care au rude sau prieteni în Italia, Spania, Ungaria, Israel sau Turcia au posibilitatea, începând cu 1 octombrie, să facă apeluri internaţionale cu tarife mai mici folosind Cartela Convorbiri Internaţionale, dacă sunt abonaţi Romtelecom. Minutul de convorbire în ţările de mai sus costă opt eurocenţi, fără TVA. Cartela va fi pusă în vânzare în trei variante diferite de credit, respectiv 1,5 euro, trei euro şi şase euro, perioada de valabilitate fiind în funcţie de valoare. Nu poate fi folosită în convorbiri locale sau naţionale, ci doar pentru serviciile de urgenţă 112 şi serviciul de relaţii clienţi al Romtelecom, 930.
NewsIn

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS