10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinCatherine Zeta-Jones adoră bărbaţii neîndemânatici

Catherine Zeta-Jones adoră bărbaţii neîndemânatici

Chiar dacă puţini şi-ar fi imaginat, actriţa a declarat că bărbaţii care o fascinează sunt cei neîndemânatici şi stângaci.
„Prefer bărbaţii neîndemânatici şi nedescurcăreţi. Cea mai mare parte dintre prietenii mei sunt aşa. Sunt persoane stângace, dar originale“, a mărturisit Catherine Zeta-Jones. Frumoasa şi senzuala soţie a lui Michael Douglas a vorbit şi despre relaţia dintre ea şi soţul său. „Michael este o persoană comică şi sensibilă. Între noi a fost dragoste la prima vedere. După puţin timp de când ne-am cunoscut mi-a spus «Voi fi tatăl copiilor tăi». Am rămas înmărmurită, apoi i-am răspuns «Bine.. Pe curând». Şi acum, iată-ne aici, cu Dylan şi Carys, care au şapte şi patru ani, însă, mai ales, cu Michael, care este bărbatul vieţii mele“, a declarat Catherine.
Chiar dacă acum este unul dintre cele mai apreciate nume de la Hollywood, drumul către celebritate nu a fost pentru ea deloc uşor. „M-am născut într-un sat de pescari din Ţara Galilor, unde nu exista nici măcar cinematograf. Asta însă nu m-a împiedicat să visez să devin actriţă. Am studiat dansul şi teatrul şi am debutat pe scenă la 11 ani. La 15 ani am plecat de acasă şi m-am descurcat singură, mai întâi în Europa şi mai apoi în America“, a mai spus vedeta.

Un dezastru în bucătărie

În noul film în care joacă, „No Reservations“, Catherine interpretează rolul unei bucătărese sărace. Cu toate acestea, frumoasa actriţă a mărturisit că în realitate nu ştie să gătească: „Trebuie să recunosc. Înainte de a juca în acest film eram un dezastru în bucătărie. Cu câţiva ani în urmă, în timp ce încercam să prepar ceva de mâncare, aproape că am dat foc casei noastre din New York. Când a aflat că voi interpreta rolul unei bucătărese, Michael a izbucnit în râs şi mi-a spus că aceasta va fi cea mai mare provocare pentru cariera mea, pentru mine, care nu ştiu nici măcar să fierb un ou. Nu m-am dat bătută şi m-am dus la şcoala celebrului bucătar Michael White din New York. Am învăţat să servesc la masă cu oarecare eleganţă. La început eram terorizată. Am început însă să iubesc oalele şi tigăile şi am descoperit că în spatele uşii bucătăriei se ascunde un univers extraordinar de gusturi, mirosuri, abilităţi şi culturi. Acum, când iau cina într-un restaurant, privesc cu mare respect fiecare fel ce-mi este servit“, a mărturisit actriţa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU