12 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024

Imperiul Soarelui

„Imperiul Soarelui“ a fost ecranizat în 1987 de Steven Spielberg, cu John Malkovich şi Christian Bale în rolurile principale. Filmul a obţinut trei premii Bafta şi şase nominalizări la Oscar.

Romanul a fost, de asemenea, nominalizat la Booker Prize şi a câştigat Guardian Fiction Prize, precum şi James Tait Black Memorial Prize. „Imperiul Soarelui“ (1984) a fost declarat încă de la apariţie unul dintre cele mai valoroase romane de război ale tuturor timpurilor, cu un imens succes de critică şi de public. Inspirată parţial din experienţa personală a autorului (patru ani petrecuţi într-un lagăr japonez pentru prizonieri de război), cartea construieşte o viziune sumbră, aproape halucinantă, a secolului XX. Personajul central este un băiat englez de unsprezece ani, Jim, care locuieşte la Shanghai cu părinţii săi înstăriţi, la începutul celui de-al doilea război mondial. Înainte de sosirea trupelor japoneze de ocupaţie, Jim se rătăceşte de familia lui în mulţimea care se grăbeşte să părăsească oraşul şi este nevoit să descopere singur o cale de supravieţuire. Dacă la început războiul pare un mijloc de eliberare de regulile lumii adulţilor, în scurt timp devine evident că el dezlănţuie forţe monstruoase, dezvăluind aspecte macabre ale naturii umane. James Graham Ballard este autorul romanului „Crash“, publicat în 2007 la Editura Polirom, roman care stă la baza filmului cu acelaşi titlu, regizat de David Cronenberg, unul dintre filmele-cult ale anilor ’90.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS