Acasă Magazin Scurte stiri

Scurte stiri

Cameron Diaz şi Jude Law – împreună în vacanţă

Frumoasa actriţă americană Cameron Diaz plănuieşte să meargă într-o vacanţă alături de colegul său de breaslă, Jude Law. Cei doi îşi vor petrece câteva zile împreună cu alte două cupluri în Hawaii.

„Jude şi Cameron s-au întâlnit de câteva ori în Los Angeles, la începutul acestei veri. Apoi el a plecat în Marea Britanie şi ea a ieşit cu alţi bărbaţi, printre care şi fostul iubit al Jessicăi Simpson, John Mayer. Dar pe Jude îl place în realitate şi este entuziasmată de gândul că va petrece alături de el o săptămână. Este o şansă să se cunoască mai bine şi să vadă dacă pot avea o relaţie“, a povestit un apropiat al vedetei.

 

Angelina Jolie – o introvertită

Seducătoarea Angelina Jolie a mărturisit că urăşte să plângă şi că, dacă varsă câteva lacrimi, atunci asta se întâmplă în cazuri excepţionale şi oricum pe ascuns. „Pe cuvânt, puteţi să-l întrebaţi şi pe Brad. Urăsc să plâng. Doar la moartea mamei am plâns. Însă atunci am plâns zile întregi“, a mărturisit actriţa.

 

Scarlett Johansson, în Irak alături de soldaţii americani

La fel ca Marilyn Monroe în 1951, senzuala Scarlett Johansson a decis să susţină un spectacol dedicat forţelor militare americane. Actriţa se va deplasa în această toamnă în Irak, pentru a fi alături de soldaţii americani. „Probabil voi susţine un spectacol acolo şi o să am grijă să fiu foarte sexy. Oricum, sunt foarte onorată de această ocazie ce mi-a fost oferită“, a spus actriţa.

 

Amy Winehouse îl inspiră pe Snoop Dogg

Sinceritatea şi şarmul cântăreţei Amy Winehouse l-au cucerit pe magnatul muzicii rap, Snoop Dogg. După cum informează site-ul actustar.com, Amy se poate declara cu adevărat fericită: mii de albume vândute, mii de fani şi mai ales admiraţia lui Snoop Dogg. Rapper-ul a declarat recent că adoră albumul „Back to Black“ al artistei şi că i se pare că toate piesele incluse pe acesta sunt pline de sinceritate. „Când ascult albumul, descopăr ceea ce este ea cu adevărat. Este ca şi cum aş asculta James Brown sau Curtis Mayfield. Cuvintele sunt pline de puritate şi mă inspiră foarte mult“, a spus Snoop Dogg. Rapper-ul a luat decizia ca pentru viitorul său album să nu mai apeleze la colaboratorii săi obişnuiţi şi să scoată şi el la lumină un album „plin de sinceritate“, aşa cum a făcut artista sa preferată, Amy Winehouse.

Exit mobile version