21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinApariţie editorială

Apariţie editorială

„Lupeni 1977. Filajul continuă!“, de Marian Boboc, Mihai Barbu

Editura Autograf MJM, Craiova, 2007

După „Mineriadele“ lui Alin Rus (Curtea Veche, 2007), o carte de peste opt sute de pagini, cum este cea pe care o prezint cititorilor Gazetei, reprezintă alt volum remarcabil care tratează cu acribie un episod nu îndeajuns cunoscut al vieţii dramatice a ortacilor din Valea Jiului. „Lupeni 1977. Filajul continuă!“, volum apărut la Editura Autograf MJM din Craiova, condusă de scriitorul Jean Băileşteanu, merită o receptare pe măsura efortului depus de doi scriitori care au făcut o muncă de cercetare impresionantă pentru a reda contemporanilor un episod de viaţă minerească netrucată din acel fierbinte an 1977. Cartea celor doi autori (Marian Boboc este un poet şi gazetar talentat, animator al vieţii culturale din Vale, Mihai Barbu este profesor de literatură română cu studii deosebit de interesante de istorie literară, dar nu numai) reprezintă un efort cvasiexhaustiv de cercetare întreprins pe durata câtorva ani. Aşa ceva a presupus un efort de-a dreptul sisific: scotocirea arhivelor CNSAS, a celor de la Compania Naţională a Huilei, cercetarea dosarelor Procuraturii Generale, a dosarelor Judecătoriei Petroşani, precum şi înregistrarea de mărturii ale principalilor actori ai grevei. Toate astea, la care adăugăm efortul deosebit al celor doi de a developa filmul neorealist al acelor zile de încleştări, aduc în faţa ochilor noştri o perioadă a istoriei în care minerii din Valea Jiului l-au avut, cum se zice, „în mână“ pe Nicolae Ceauşescu.

Aş putea să afirm, fără exagerare, că intri în paginile acestei cărţi impresionante ca într-un roman picaresc, nu mai puţin tragic, cu sute de eroi necunoscuţi, dar şi cu VIP-uri ale vremii (după formula autorilor), care se înfruntă pe viaţă şi pe moarte într-o încleştare care punea, la un moment dat, sub semnul întrebării legitimitatea sistemului comunist. Faptele sunt, poate, cunoscute multora, dar le voi relua, fie şi succint, în anul când se împlinesc 30 de ani de la o grevă care a făcut să tremure şi să se cutremure guvernul de atunci al României.

În 3 august 1977, la ora 13.00, Nicolae Ceauşescu venea la Lupeni pentru a detensiona o situaţie care scăpase de sub controlul autorităţilor locale, inclusiv al Securităţii. Minerii erau nemulţumiţi din pricina unei legi a pensiilor de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială promulgată de preşedintele MAN, Nicolae Giosan, în iulie 1977, dar revendicările lor cresc în timp şi Ceauşescu, aflat în vacanţă la Neptun (aţi observat că Ceauşescu nu se află în ţară nici la cutremur, nici în momentul revoltei de la Timişoara?), e nevoit să asculte zeci de revendicări în curtea minei de la Lupeni, dintre care revenirea la programul de lucru de şase ore era, poate, cea mai importantă. Liderul autentic al grevei, Constantin Dobre (contestat recent de Miron Cozma, care pretindea că el a stat în spatele mişcărilor din Vale, din postura „demnă“ de DJ!), citeşte revendicările minerilor în faţa unui Ceauşescu amuţit de faptul că nu părea iubit de oamenii cărbunelui. „Conducătorul“ acceptă, cu frica întipărită pe faţă, deşi când se reîntoarce la Bucureşti, anulează unele dintre ele. Dobre povesteşte în termeni foarte pitoreşti cum au decurs acel miting şi întâlnirile ulterioare cu Ilie Verdeţ şi Gheorghe Pană, trimişi de Ceauşescu să mai taie din pretenţiile greviştilor. Scena de violenţă verbală şi înfruntare pură şi dură dintre cei trei, povestită de acelaşi Dobre, este antologică. De altfel, Dobre avea să fie trimis în „exil“ la Craiova şi destui securişti sau activişti locali care mai trăiesc şi azi au mâncat o pâine din urmărirea şi supravegherea lui. Volumul este o istorie pas cu pas a clipelor care s-au strâns într-un ghem provocator al istoriei comuniste, desfăşurat brusc în cea mai intensă împotrivire a unei pături sociale care a protestat cu forţă la adresa unor guvernanţi care uitaseră chiar principiile de bază ale democraţiei populare, în numele căreia conduceau ţara. În acest sens, episodul în care Verdeţ îl mustră pe secretarul de partid al judeţului că nu a asmuţit gărzile patriotice împotriva minerilor este revelator pentru conştiinţa falsificată de putere a activului PCR. Cartea cuprinde şi un „Bonus“ dedicat lui Ion D. Sîrbu, nume de cod „Sîrbulescu“, fiu al Văii Jiului, urmărit de Securitate din momentul în care i se înscenează procesul care-l va duce la puşcărie şi până în anul morţii sale, la Craiova, pe 17 septembrie 1989. Un volum-document care se constituie într-un eveniment editorial de prim rang. Rog, studiu aprofundat al „prietenilor“ craioveni ai lui I.D. Sîrbu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS