11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024

Horoscop

 Berbec
Aveţi o atitudine rezervată şi refuzaţi contactul cu lumea. Ceva nu vă convine şi preferaţi să fiţi singur. Izolarea chiar vă prieşte, pentru că puteţi folosi liniştea instalată ori pentru a studia, ori pentru a vă concentra eficient asupra unui proiect important pentru cariera dumneavoastră.

 Taur
Nu daţi randament prea bun în activităţi intelectuale solicitante, de aceea nu faceţi o impresie chiar atât de bună pe cât v-aţi propus la un curs, la un examen sau la un interviu de angajare.

 Gemeni
Atmosfera este intimă în casa dumneavoastră, simţiţi mai mult ca oricând nevoia de a-i avea alături pe cei dragi. Relaţia cu mama, cu copiii sau cu persoana iubită este strânsă, iar din discuţiile între patru ochi se pot ivi veşti sau informaţii – până acum necunoscute – care trebuia destăinuite pentru bunul mers al vieţii de familie.
 
 Rac
Fiţi atent până unde întindeţi coarda în cazul unei dispute cu un frate sau un coleg, pentru că interlocutorul dumneavoastră poate fi cam impulsiv şi aruncă vorbe dure care strică totul. Ori se poate încheia aici relaţia cu acesta, ori îi veţi purta pică mult timp după aceea pentru ce a spus.

 Leu
Relaţia cu reprezentantul unei instituţii este mai mult decât benefică, pentru că vă pune în faţa unui răspuns excelent. Ori o aprobare la o solicitare oficială, ori o reuşită la un concurs sau la un examen, ori se aud veşti deosebite despre cariera dumneavoastră.

 Fecioară
Se pare că sunteţi tratat greşit de ceilalţi, că vă judecă superficial, la prima vedere, fără a încerca să vadă cine sunteţi cu adevărat. Nu au timp să descopere că tot ceea ce faceţi este corect şi vor fi tentaţi să vă analizeze după nişte criterii care nu vă reprezintă.

 Balanţă
Sunteţi foarte îngrijorat de mersul unei situaţii. Sunteţi direct răspunzător de nivelul la care s-a ajuns, pentru că a fost decizia dumneavoastră şi aţi lucrat pe cont propriu, ca atare, dacă totul eşuează, tot dumneavoastră va trebui să reparaţi sau să daţi explicaţii.

 Scorpion
O piedică nedorită dă peste cap calmul unei situaţii. Totul părea să se fi aşezat pe un făgaş normal, fără a mai apărea factori perturbatori, dar v-aţi înşelat. Aţi crezut că, dacă nu recunoaşteţi că există şi puncte fragile, acestea nu se vor manifesta, dar, iată, pericolul există.

 Săgetător
O zi veselă, în care vă simţiţi răsfăţat şi aveţi parte numai de veşti bune, distracţii, evenimente pe placul dumneavoastră. Vă puteţi permite tot felul de capricii, chiar şi legate de bani, de aceea o ieşire la cumpărături poate fi riscantă.

 Capricorn
Cu ajutorul unui prieten, puteţi redresa cu succes o situaţie ce scăpase puţin de sub control. Staţi de vorbă, găsiţi punctele slabe şi soluţiile optime şi tot împreună readuceţi totul la normal. Poate fi vorba de o discuţie lămuritoare, de explicaţii necesare, de sfaturi date sau primite.

 Vărsător
Vă aflaţi într-un mediu în care nu vă simţiţi chiar în apele dumneavoastră, dar trebuie să vă adaptaţi situaţiei, fără să crâcniţi. Este o situaţie de compromis, nu va dura mult, deci, cel puţin pe moment, acceptaţi situaţia aşa cum e.

 Peşti
Colaboraţi bine cu lumea, cu grupuri numeroase de persoane, cu oameni de peste hotare. Comunicarea merge bine, vă şi miraţi cât de uşor intraţi în vorbă cu persoane pe care nici nu le ştiaţi, dar totuşi ceva vă leagă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS