24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinVremea schimbărilor

Vremea schimbărilor

Perdelele şi draperiile noi, accesorizate cu o clamă specială în formă de stea sau soare, sau cu şnururi groase cu ciucuri, aduc schimbarea în dormitorul dumneavoastră.

În dormitor, aceeaşi perdea de Paşcani pe care mama i-o dăduse drept zestre printre multe altele atârnă la geam. Draperiile uşor decolorate poartă urme ale trecerii timpului. E clar, a venit timpul schimbării la faţă a dormitorului. Puţină cosmetizare nu i-ar strica, aşa că, hotărâtă, gospodina părăseşte dormitorul în căutare de soluţii moderne, care să îmbunătăţească imaginea casei.

 

Perdele din voal şi organza

 

Oprirea se face în faţa unui magazin specializat. Primul obiectiv vizat este raionul de perdele. Atrag atenţia perdelele din voal (2,80 m lăţime) la 22 de lei metrul, dar şi cele din organza cu broderii la modă, flori, figuri geometrice simple într-o combinaţie reuşită, la 40 de lei metrul. Deosebite sunt şi cele tip in, şi ele prevăzute cu imprimeuri în ţesătură la 50 de lei metrul. Cuceresc însă cele din organza jaquard la 55 de lei metrul. Concurenţă le fac cele creponate, cu imprimeuri din satin la 55 de lei metrul. Gospodina le alege pe acestea din urmă, căci un gând îi vine în minte: va trebui să scape de extenuanta călcare a perdelei după spălare. Se pune acum problema alegerii unei culori care să învioreze puţin atmosfera. Opţiunile sunt multiple. Gospodina nu îndrăzneşte, însă, să schimbe radical imaginea dormitorului, aşa că optează pentru un crem cu imprimeuri ceva mai închise decât tonul perdelei. Pe un raft alăturat, câteva modele ale unor perdele de Paşcani (pe lăţimi de 0,30 – 2,80 m) la preţuri ce evoluează de la 3-4 lei până la 17 lei par să-i zâmbească. Gospodina le priveşte cu coada ochiului. Nu le-ar mai cumpăra pentru nimic în lume. Se gândeşte acum să înlocuiască şi draperiile vechi cu unele din mătase, cu o lăţime de 2,05 m la un preţ de 30-31 lei, cărora nu le lipsesc nici desenele din ţesătură, sau cu unele creponate, la 15 lei metrul. Alege o nuanţă de crem închis. Imaginea nouă a dormitorului poate fi completată cu o cuvertură de pat din mătase cu volane pe două sau trei părţi la preţul de 235 – 250 de lei, dar şi cu o lenjerie pentru patul dublu de acasă din şifon satinat la 270-300 de lei.

 

Pentru camera copilului

 

Nu îl uită nici pe cel mic. Şi perdeaua lui ar trebui înlocuită. Are de ales între modele cu diferite imprimeuri din lumea basmelor: mica sirenă, Ursuleţul Winnie, Spiderman, Cenuşăreasa, Albă ca Zăpada, pisicuţe, la 20 de lei metrul liniar. Cea mai potrivită alegere ar fi cea cu Winnie. Alege şi o draperie bleu în ton cu mobila din camera mezinului. Nu se poate abţine şi achiziţionează şi o lenjerie de o persoană, cu acelaşi personaj de desene animate. Şi ea tot creponată, la 70 de lei. Nu sunt uitate nici accesoriile: şnururile cu ciucuri imenşi, cu fir metalizat sau din mătase la 15, 20 lei sau clamele speciale pentru prins perdeaua, reprezentând fie o stea, fie luna sau soarele la 7 lei. O dată piesele achiziţionate, camerele vor arăta cu siguranţă altfel, mult mai moderne şi elegante.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS