Scurte stiri

Autori


Cea mai mică şcoală din lume este în China

O şcoală primară din China

şi-a câştigat titlul de „Cea mai mică şcoală din lume“, având un profesor şi un elev. Potrivit site-ului ananova.com, Li Yongchun, de 61 de ani, predă la şcoala din comuna Dasu, regiunea Longjing, de peste 25 de ani. „La început, în această şcoală erau înscrişi peste 400 de elevi, dar în anii ’90 din ce în ce mai multe familii au părăsit comuna şi au rămas doar zece elevi. În 2000, biroul pentru învăţământ a decis să închidă şcoala după absolvirea ultimului elev. Cea mai apropiată unitate de învăţământ se află la două ore distanţă de această comună. Timp de o jumătate de an predau pentru un singur elev, ai cărui părinţi nu îşi permit să-l trimită la altă şcoală. El este singurul elev al şcolii, iar eu sunt singurul profesor“, a precizat Li Yongchun, profesor de şase materii: chineză, matematică, coreeană, istorie, geografie şi PE. Peste şase luni, profesorul se va pensiona şi biroul pentru probleme de învăţământ a decis să trimită alt profesor care să se ocupe de educaţia unicului elev al şcolii.

Întâlnire culturală

Cenaclul „Zburătorul“ al Societăţii Scriitorilor Olteni organizează astăzi, la Muzeul Olteniei, de la ora 11.00, o întâlnire cu operele scriitorilor Costică Bugă Buzeşti şi Adrian Georgescu. Evenimentul marchează şi încheierea semestrului literar. La eveniment vor participa atât preşedintele Societăţii Scriitorilor Olteni, Mihai Duţescu, cât şi membri marcanţi ai cenaclului.

Lista cu pasagerii de pe Titanic,  vândută pentru 48.000 de dolari

Lista cu numele pasagerilor la clasa întâi care s-au îmbarcat pe Titanic a fost vândută pentru 48.000 de dolari în cadrul unei licitaţii care a avut loc la New York. Documentul i-a aparţinut Laurei Marie Cribb, care avea 16 ani când a urcat pe vas şi care a supravieţuit tragediei. Alt document scris de mână în care era descrisă partea inferioară a vasului a fost vândut pentru 16.800 de dolari, în timp ce registrul de bord al unei nave care a participat la misiunea de salvare a supravieţuitorilor de pe Titanic a fost vândut pentru 100.000 dolari. În total, la licitaţia cu suveniruri de pe Titanic, de Christie’s a încasat 193.140 de dolari.


Cameron Diaz, un Oscar pentru fericire

Cameron Diaz nu este de acord cu ideea că va primi un premiu Oscar numai dacă va renunţa să interpreteze personaje „comice şi fericite“. Potrivit site-ului teenhollywood.com, actriţa este de părere că atitudinea şi conduita sa nu ar trebui să împiedice conducerea Academiei Americane de Film să-i ofere un astfel de premiu. “Nu mi-e ruşine că sunt o persoană fericită, cu simţul umorului şi care ştie să se bucure şi de cele mai neînsemnate lucruri în viaţă. Atitudinea mea euforică nu consider că este un dezavantaj pentru mine”, a declarat actriţa.

Beyonce adoră bărbaţii britanici

Beyonce Knowles admiră bărbaţii britanici pentru că, în opinia ei, sunt stilaţi. Potrivit site-ului teenhollywood.com, cântăreaţa R&B are o relaţie cu rapper-ul american Jay-Z, dar are o slăbiciune pentru britanici, bărbaţi foarte prezentabili şi mereu puşi la punct. „Mi se pare că britanicii au stil şi se îngrijesc de imaginea lor mai mult decât bărbaţii din alte ţări. Britanicii sunt diferiţi prin accent, tunsori şi stil”, a declarat Beyonce.

Paris Hilton vrea să deschidă un centru de adăpost pentru fostele deţinute

Moştenitoarea lanţului de hoteluri Paris Hilton a declarat că vrea să profite de experienţa sa din închisoare pentru o cauză nobilă. După cum informează site-ul pipole.net, ieşită recent din centrul de detenţie din Los Angeles, unde a stat trei săptămâni, starleta de 26 de ani intenţionează să deschidă un centru de adăpost pentru fostele deţinute pentru a le ajuta pe acestea să se reintegreze după ce au fost eliberate. „Eu sunt norocoasă pentru că am o casă unde să dorm şi o familie care mă iubeşte. Multe fete nu au această şansă. Vreau să le ajut să se pună pe picioare“, a dezvăluit Paris.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de sâmbătă, 30 iunie 2007

Actualitate

» Sondaj CURS: PD ar câştiga alegerile
» Fotbal: Universitatea Craiova – FC Schwadorf 1-2
» Scoţia: Posibil atentat la aeroportul din Glasgow
» Leul rămâne rege în parc
» Caravana „Serbările Timişoreana“, în Craiova
» Evaluarea sănătăţii începe cu poticneli
» Statul îşi abandonează tinerii peste hotare

Local

» Examen de carnet doar în caz de accident
» Martorii lui Tomulescu, acuzaţi de mărturie mincinoasă
» Mugurel Pară a murit la Bucureşti
» Furtună în beneficiul
» Poluare pe Dunăre
» Prostituate în plasa poliţiştilor
» Instalator de aer condiţionat, mort la datorie
» Covoarele olteneşti, marcă originală de Bechet
» Femeia care a învins 13 bărbaţi
» Lux pentru viaţa de apoi
» 3,10 la geografie, 10 după contestaţie
» Pensii majorate, isterie generală
» Bac în lacrimi

Gorj

» Ecologie în mine cu proiecte americane

Sport

» „Marele Circ“ se mută la Magny Cours
» Numai olteni pe podium
» Mergea, învins în sferturi
» Cătălin Gard, în penultimul act
» Federer, invincibil pe iarbă
» Oltchim a ratat transferul Aureliei Brădeanu
» Pantera Tănasie atacă titlul european
» Adversar incomod pentru Steaua
» Turnee memoriale la Pieleşti şi Scaeşti
» Prunariu, în Comitetul Consultativ al CCA
» Pătraşcu îşi definitivează lotul
» Încă un titlu pentru Gică Popescu
» Bondrea îl vrea pe Dorin Rădoi
» Pandurii încep seria amicalelor
» Încălzire cu amatorii

Bani & Afaceri

» Apatie la bursa locurilor de muncă
» Cuarţul de Uricani, scos la licitaţie
» Raiffeisen Bank s-a întâlnit cu IMM-urile
» Servicii de combătut şomajul

Magazin

» Apariţie editorială
» Fereşte-te de radar!
» Gura prostului adevăr grăieşte
» Bancul zilei
» IA TE UITĂ
» Horoscop
» Scurte stiri
» Cumpărături cu buget redus
» O ieşire la pescuit

Opinii

» Ziua când Clara a devorat rechinii

Top