16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinO ieşire la pescuit

O ieşire la pescuit

Dacă un concediu la mare sau în Delta Dunării este mult prea costisitor pentru dumneavoastră, puteţi opta pentru o ieşire cu cortul la malul Dunării. O partidă de pescuit va face cât toate zilele de plajă.

Meteorologii anunţă un week-end liniştit, aşa că visul pescarului de a petrece trei zile la malul Dunării poate să devină realitate. Dacă nu aţi mai făcut de mult o incursiune de acest gen, iar în vechiul rucsac mai sunt doar câteva ace şi vechea cutie pentru adunat râme, soluţia salvatoare ar fi o raită prin magazinele de profil.

O gamă variată de produse şi preţuri

Prima oprire în magazinul de profil este în faţa suporturilor care găzduiesc undiţele din fibră de sticlă. Cele de la Gipo au preţuri ce variază între 6,10 şi 23,8 lei, în vreme ce produsele de la Carton pornesc de la 39 de lei, ajungând până la 252 de lei. Şi o lansetă ar fi potrivită pentru o astfel de ieşire, preţurile lor variind între 29,65 şi 177 de lei. Din „arsenal“ n-ar trebui să lipsească nici mulinetele. Firma Lexus vine cu modele nu foarte scumpe, între 32,6 şi 47,6 lei, în vreme ce Cardinal aduce exemplare la preţuri ce variază între 42 şi 70,5 lei. Pe rafturi mai găsiţi momeli de toate felurile, nadă cu miere (4,7 lei), nadă cu vanilie şi anason (5 lei), cu căpşuni (4,25 lei), mămăligă instant (2,5 lei), mămăligă pătrăţică cu aromă de scoică, anason sau miere la 2,7 lei, sau porumb la preţuri ce variază între 4,7 şi 7,7 lei. În ceea ce priveşte cârligele, unul singur costă 2,5 lei, în vreme ce preţul unui set de zece bucăţi variază între 25 şi 65 de lei. Mai sunt necesare câteva fire textile, cu preţuri între 37,66 şi 85 de lei, şi eventual câteva momeli artificiale, care costă între 19 şi 27 de lei, căci s-ar putea ca peştii să le prefere în detrimentul mămăligii sau nadelor. Nu trebuie uitaţi nici plumbii (cu preţuri între 2 şi 32 de lei, în funcţie de mărime) sau monturile pentru lansetă cu plumb culisant sau fix (6,5 lei). Dacă pescuitul se prelungeşte mult în noapte ar fi potriviţi şi câţiva starleţi. Minciocul nu trebuie uitat în nici un caz (49 de lei), iar pentru prăzi bogate este necesar şi un juvelnic (10 – 25 de lei).

Pentru reuşita unei ieşiri în aer liber

O dată ustensilele de pescuit achiziţionate, lipsesc din bagaje doar piesele de camping. Cortul vechi care zace, răpus de trecerea timpului, prin beciul de la ţară nu mai poate face faţă unei ieşiri de week-end, aşa că aveţi nevoie de unul nou, preţurile pentru acest articol variind între 86 şi 410 lei. Folositori sunt şi sacii de dormit, căci nopţile sunt destul de răcoroase, costul unuia fiind între 32 şi 113 lei. Dacă vreţi să vă răsfăţaţi cu un ceai cald sau o saramură de peşte, ar fi util şi un aragaz de voiaj (75 – 84 de lei), cu buteliile aferente, al căror preţ variază între 5 şi 23 de lei. O partidă de pescuit trebuie musai udată cu bere, neapărat rece, aşa că trebuie să achiţionaţi şi o ladă frigorifică, aceasta costând 66 de lei bucata. Şi nu uitaţi nici de spray-ul împotriva ţânţarilor (9 lei). Iar dacă totuşi meteorologii s-au înşelat şi la miez de noapte se va dezlănţui ploaia, cumpăraţi-vă şi o pelerină (23,60 lei) sau un compleu de ploaie de la Gipa (28,50 lei). Un scaun pliant pentru pescar este singurul lucru care vă mai lipseşte, iar preţul lui variază între 14 şi 22 de lei.
Pescarul pleacă, fiind convins că în acest week-end norocul va fi de partea sa. Cu un asemenea arsenal nici nu ar putea fi altfel, aşa că… „fir întins“!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS