21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024

Scurte stiri

Fluieraşii vorbesc de blaturi. Gheorghe Constantin cere dovezi
„În arbitraj se fac promovări pe saci de bere şi mese ce constau în pizza. Am văzut cu ochii mei. Luau berea în pungile de la tomberon“, declara, zilele trecute, fostul arbitru Octavian Ştefan Răducu. Acuzele acestuia au fost susţinute ieri de alt arbitru, vâlcean de origine, care nu a vrut să-şi dezvăluie însă identitatea. „Sunt conştient că nu am nici o şansă să trec examenul. Mulţi din cei care l-au susţinut ştiau deja subiectele. M-am cam săturat să iau bătaie prin judeţ şi atunci când vrei să promovezi ştii că nu ai nici o şansă“, a spus revoltat fluieraşul, care a participat recent la examenul de promovare în Liga a III-a, susţinut la Mediaş. În replică, preşedintele CCA, Gheorghe Constantin, i-a contrat pe contestatari, spunând: „Dacă nu reuşesc să promoveze trebuie să dea vina pe unii sau pe alţii. Părerea mea este că acest examen a fost unul dintre cele mai corecte. Am fost acolo şi ştiu. Am pus la cronometru antrenori de atletism, întrebările s-au tras la sorţi, nu a fost nimic suspect. Cei care declară astfel de lucruri sunt rugaţi să vină şi cu dovezi şi atunci se vor lua măsuri“.

Bondrea promite. Vin la CSM!
Tehnicianul craiovean Marian Bondrea spune că s-a decis şi va veni la CSM Râmnicu Vâlcea, chiar dacă nu a semnat încă un contract. Aflat în Germania, alături de fiul său, fostul tehnician al Universităţii Craiova a declarat telefonic: „Nu am semnat nimic, dar eu îmi respect întotdeauna cuvântul dat. Am promis şi voi veni la Vâlcea să ne apucăm de treabă. Sincer să fiu, nu cunosc prea multe despre formaţia vâlceană, ştiu doar că a fost aproape de promovare. Reunirea lotului am stabilit-o pentru 2 iulie, la ora 11.00, atunci când vom face şi planul de bătaie. Una peste alta, cred că Vâlcea merită o echipă în prima ligă şi voi face totul pentru a îndeplini acest obiectiv“.

Motru are nevoie de o victorie la scor. Slabe speranţe pentru mineri
Minerul Motru dispută astăzi, la Timişoara, ce-l de-al doilea meci al turneului de baraj pentru Liga a II-a în compania echipei Mureşul Deva. După 0-3 cu Lotus Felix, gorjenii păstrează infime şanse de calificare, fiind nevoiţi să învingă la cinci goluri diferenţă gruparea hunedoreană pentru a se califica. Numărul mai mare de puncte obţinute, golaverajul şi numărul mai mare de goluri marcate în turneu sunt criteriile de departajare stabilite de FRF. „E destul de greu, visăm cu ochii deschişi. Mergem să jucăm, în fotbal sunt atâtea surprize. Ce speranţe ne-am pus în jocurile astea de baraj şi ne-a bătut Lotus Felix de nu ne-am văzut. Dacă pierdeam măcar cu 1-0 acum aveam nevoie de o victorie cu 2-1 sau 2-0 pentru a promova“, a spus cu regret directorul sportiv Mihai Cernica. Antrenorul Marin Tudorache nu are probleme de efectiv, fiind recuperat şi Glişcă după o entorsă, în lot fiind cooptat şi rebelul Nueleanu. În schimb, jucătorii aduşi de fostul tehnician Marcel Ploaie, Niţă şi Bucăţea au părăsit deja gruparea motreană. În meciul doi de baraj, Mureşul Deva a învins cu scorul de 1-0 Lotus Felix, fiindu-i suficient şi un egal cu Minerul Motru pentru a promova în Liga a II-a.

Cupa României – Gorj. Campionii, eliminaţi în sferturi
Campioana judeţeană en-titre, Parângul Sadu a fost eliminată în sferturile de finală ale Cupei României Creativ de către Viitorul Plopşoru, scor 1-0, golul fiind marcat în prelungirile partidei. Jocul a avut parte de incindete, fotbaliştii celor două echipe participând la o altercaţie în minutul 84, când unii spectatori au pătruns pe suprafaţa de joc. Viitorul Plopşoru a fost amendată cu un milion de lei vechi pentru proasta organizare, fiindu-i suspendat terenul pentru două etape. În penultimul act al Cupei României Creativ s-a mai calificat Ştiinţa Târgu Jiu, care a dispus de Arsenal Motru cu scorul de 8-5. Semifinalele se vor disputa în două manşe, turul fiind programat pe 23 iunie şi returul pe 26 iunie, de la ora 18.00, după următorul program: Viitorul Plopşoru – Pandurii Padeş (Fărcăşeşti) şi Ştiinţa Târgu Jiu – Unirea Cruşeţ (terenul sintetic din Târgu Jiu).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS