20.5 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinVedetele trăiesc înconjurate de lux

Vedetele trăiesc înconjurate de lux


Sunt celebri, foarte bogaţi şi îşi pot permite absolut orice. Lux, extravaganţă, bun-gust şi originalitate, acestea sunt cuvintele care definesc cel mai bine viaţa vedetelor şi casele în care locuiesc.

Cuplul Beckham

După ce s-a plimbat timp de câteva săptămâni pe străzile din Los Angeles în căutarea locuinţei perfecte pentru familia sa, Victoria Beckham a găsit în final casa visurilor sale. Noua reşedinţă a cuplului a fost înainte proprietatea sultanului din Brunei, se întinde pe o suprafaţă de 400 de metri pătraţi, este amenajată în stil hispanic şi are şase camere şi nouă băi. Vecinii soţilor Beckham sunt bunii lor prieteni Tom Cruise şi Katie Holmes, a căror reşedinţă se află la doar câteva minute. Cele două familii şi-au programat deja grătarele şi petrecerile pe toată durata verii. Fotbalistul britanic David Beckham şi soţia sa, Victoria, au scos din buzunar 250 de milioane de dolari pentru noua locuinţă din celebrul cartier Beverly Hills, din Los Angeles.

Halle Berry

Reşedinţa actriţei Halle Berry reflectă stilul original al acesteia, iar decoraţiunile interioare au fost realizate după ideile sale. Casa vedetei iese din anonimat prin faptul că nu este construită direct pe pământ, aşa cum ne-am fi aşteptat. Halle Berry a avut o idee cât se poate de ingenioasă. Locuinţa pe două niveluri este susţinută de câţiva stâlpi, iar fiecare etaj este prelungit cu un balcon imens, decorat cu şezlonguri şi cu umbrele. Nici acoperişul casei nu se încadrează în tiparele unei locuinţe stas, acolo actriţa având o terasă extraordinară. Halle Berry profită astfel din plin de soarele din Malibu.

Sharon Stone

Sharon Stone intră şi ea în categoria vedetelor cu stil. Frumoasa actriţă deţine o locuinţă de vis la Hollywood, înconjurată de pădure. La doar patru luni de când şi-a achiziţionat-o, perioadă în care actriţa nu s-a mutat în noua locuinţă, Sharon Stone a avut o tentativă de a o vinde. Vila are şapte dormitoare, un salon, o sală de gimnastică, un teren de tenis, un garaj subteran în care au loc 15 maşini şi este accesorizată cu două piscine.
Printre vecinii de seamă ai actriţei se numără Eddie Murphy şi Martin Lawrence.

Brangelina

Departe de a fi un buncăr, cu toate că aspectul exterior ne duce cu gândul la o astfel de locaţie, locuinţa cuplului Brad Pitt – Angelina Jolie este impunătoare. Gardul de ciment foarte înalt nu permite curioşilor să arunce un ochi în curtea actorilor. În spatele porţii automate, accesată prin telecomandă, se întrezăreşte parcă altă lume, un univers al unghiurilor şi al formelor.  

Madonna

Piscină, teren de tenis, un parc imens care se întinde pe mai multe hectare, sală de sport, toate acestea reprezintă doar o parte din reşedinţa Madonnei, care a renunţat şi ea la formele unei case în stil clasic. Palmierii imenşi şi mulţimea de brazi din curtea cântăreţei îţi dau senzaţia unei oaze liniştite, departe de zgomotul oraşului.

Johnny Depp

Johnny Depp deţine o casă realizată în stil medieval. Actorul se poate mândri cu castelul său impunător de pe colinele de la Hollywood. Casa a fost construită de Bela Lugosi, actor de filme horror. Să-şi fi pus acesta amprenta asupra locuinţei? Să fie aceasta bântuită? Numai Johnny Depp are răspuns la această întrebare. Până una-alta, actorul beneficiază de toate condiţiile şi luxul de care are nevoie, iar peisajul pe care îl are, indiferent în ce unghi al casei s-ar afla, este minunat şi îl binedispune cu siguranţă.

Pamela Anderson

Pamela Anderson este nostalgică după rolul din serialul „Baywatch“. Actriţa deţine o casă în Malibu, la doar câţiva paşi de mare. Vila este alcătuită din mai multe corpuri de clădiri, fiecare construit sub altă formă. Platforma care susţine casa actriţei este rotundă şi contrastează astfel cu unghiurile îndrăzneţe ale locuinţei.

Leonardo DiCaprio

Leonardo DiCaprio este înconjurat de lux. Casa în care locuieşte celebrul actor poate fi comparată cu un minicentru de agrement. Leonardo DiCaprio a reuşit să intre în conflict cu vecinii atunci când a construit impunătorul teren de baschet, aceştia cerându-i despăgubiri în valoare de 187.000 de euro. Casa actorului este, de fapt, alcătuită din mai multe clădiri, la majoritatea predominând unghiurile drepte. Locuinţa are un garaj imens, cât să încapă mai multe maşini, este dotată cu piscină, jacuzzi şi cu multe alte modalităţi de petrecere a timpului liber, astfel încât DiCaprio nu se plictiseşte nici o secundă la el acasă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS