17 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinSupravegheaţi-vă pielea!

Supravegheaţi-vă pielea!

Depistarea în stadiu precoce a unei aluniţe poate contribui la evitarea unor neplăceri, de tipul cancerului de piele, care pot avea consecinţe pe viaţă, potrivit linternaute.com. În cazul în care nu evoluează normal, aluniţele se pot dezvolta în melanoame, formă de cancer de piele.
În fiecare an, numai în Franţa apar aproximativ 8.000 de cazuri noi de melanom. Principalii factori de risc sunt ereditatea şi tipul de piele. Cu cât pielea este mai deschisă la culoare, cu atât aceasta este mai fragilă. În afară de această predispoziţie, cel mai important factor de risc este expunerea la soare. O singură baie de soare puternică în timpul copilăriei poate favoriza apariţia unui melanom câţiva ani mai târziu. Primii 15 ani de viaţă sunt critici în acest sens.
În 80% dintre cazuri melanomul apare pe o piele normală şi în 20% din cazuri acesta se dezvoltă dintr-o aluniţă deja existentă care îşi schimbă aspectul. Orice aluniţă care apare pe piele trebuie arătată unui dermatolog.
Simptomele sunt următoarele: aluniţa îşi schimbă culoarea sau capătă mai multe nuanţe, îşi schimbă forma sau textura, marginile ei devin neregulate, îşi schimbă dimensiunea, sângerează, este dureroasă, este asociată cu senzaţii de mâncărime sau arsuri.
Aluniţele trebuie supravegheate, mai ales cele de pe spate unde sunt mai puţin vizibile. Sunt recomandate fotografii ale spatelui pentru a supraveghea evoluţia melanomului.
Doar un diagnostic precoce permite administrarea unui tratament adecvat care să rezolve problema. Dacă diagnosticul este pus târziu, există riscul de recidivă. Din contră, dacă melanomul este depistat în fază incipientă, există 90% şanse de vindecare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS