16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024

Scurte ştiri

Patru lei albi născuţi în captivitate

Patru pui de leu albi s-au născut săptămâna trecută la grădina zoologică Jurques Game Park din Franţa, informează site-ul terra.net.lb. Cei patru micuţi se numără printre cele 30 de exemplare din această specie existente în întreaga lume. Puii, un mascul şi trei femele, care au fost separaţi de mama lor imediat după naştere, sunt albi ca zăpada şi cântăresc fiecare în jur de 1,5 kilograme. „Puii de leu sunt cu toţii într-o stare foarte bună, iar noi nu putem decât să fim extrem de fericiţi“, a declarat Bernadette Oury, directoarea grădinii zoologice. Cei 30 de lei albi care mai există în prezent în lume trăiesc toţi în captivitate sau în rezervaţii naturale, fiind ultimele „reminiscenţe“ ale acestei specii, originare din Africa de Sud.

Albinele au anulat o cursă aeriană

Un avion de pasageri a trebuit să-şi întrerupă cursa după ce a trecut direct printr-un roi de albine, informează Reuters. Aeronava Boeing 737 a companiei aeriene Palmair, cu 90 de pasageri la bord, a fost nevoită să se întoarcă pe aeroportul Bournemouth din sudul Angliei la scurt timp după decolare, din motive de siguranţă. Pilotul a decis să renunţe la zborul cu destinaţia Portugalia şi să facă drumul înapoi pentru a se efectua verificările de rigoare. În urma acestora s-a constatat că motorul era înfundat cu albine. Pilotul a fost inspirat….

Nelly Furtado, curtată de revista Playboy

Nelly Furtado a primit o ofertă tentantă din partea revistei Playboy. Potrivit site-ului actualite-de-star.com, cântăreţei i
s-au oferit 500.000 de dolari pentru a realiza un pictorial în paginile revistei pentru bărbaţi. Propunerea i-a dat ceva bătăi de cap cântăreţei, care a cerut un răgaz de câteva zile pentru a reflecta asupra subiectului. Invitată la postul de televiziune MTV, Nelly Furtado a vorbit despre oferta Playboy: „Este tentant dar, în acelaşi timp, nu mă simt în largul meu să pozez dezbrăcată. Nu am dat nici un răspuns revistei, încă mă mai gândesc la propunere“.

Sienna Miller, criticată de vecinii săi

Sienna Miller nu este prea populară printre vecinii săi pentru că obişnuieşte să organizeze petreceri care durează toată noaptea. Site-ul boston.com informează că actriţa a reuşit să-i scoată din sărite pe toţi vecinii din cartierul londonez Marylebone cu petrecerile ce se încheie abia spre dimineaţă. Un vecin furios a declarat pentru ziarul britanic Independent: „Petrecerile date de ea durează de multe ori până a doua zi, iar muzica este dată atât de tare încât se zguduie ferestrele caselor. Când se duce cineva să se plângă de zgomot se mai face linişte, dar nu durează prea mult, doar până pleacă respectivul. Avem de gând să chemăm poliţia dacă va continua aşa. Pentru moment, vecinii Siennei Miller pot sta liniştiţi, căci ea se află în Ţara Galilor, unde filmează pentru pelicula „The Edge of Love“, însă aceştia se gândesc cu groază la momentul când actriţa se va întoarce şi o va lua de la capăt cu petrecerile gălăgioase. „Nu aştept cu nerăbdare să se întoarcă, pentru că asta presupune ca muzica să înceapă din nou să urle în fiecare seară“, s-a plâns acelaşi vecin.

Regizori români apreciaţi la Cannes

„California Dreaming“, pelicula regretatului Cristian Nemescu, a câştigat ieri la Cannes marele premiu al secţiunii „Un certain regard“. În febra decernării marelui premiu Palme d’Or a intrat şi pelicula „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile“ a regizorului român Cristian Mungiu, considerată de juriu ca fiind favorită.
Filmul lui Cristian Mungiu, o poveste emoţionantă despre prietenie în anii cei mai negri ai regimului Ceauşescu, ar putea fi premiat chiar cu două trofee: pentru cel mai bun film şi pentru interpretare feminină, unde Anamaria Marinca este cotată printre favorite. În afara producţiei lui Mungiu, printre favorite se mai numără pelicula “De cealaltă parte”, a turco-germanului Fatih Akin şi “No country for old men”, a fraţilor Coen, cu Tommy Lee Jones în rol principal.
Premiile din preziua decernării râvnitului Palme d’Or au fost, de altfel, adjudecate de primele două filme: producţia lui Mungiu a primit premiul FIPRESCI – al criticilor de film din străinătate, iar cea a lui Akin a fost laureată cu premiul special al juriului. Alături de Anamaria Marinca, favorite la câştigarea trofeului pentru interpretare feminină sunt considerate de presă Galina Vişnevskaia – protagonista filmului „Alexandra“, al rusului Alexandr Sokurov, şi coreeana Jeon Do-yeon, pentru partitura sa din „Răsăritul ascuns“ a lui Lee Chang-dong.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS