Un răsărit de soare din apele mării îţi taie respiraţia; un apus coborât pe umerii unei stânci îţi accelerează bătăile inimii. Lumina se face vinovată de toate aceste stări minunate, pe care doar ochiul sensibil le poate percepe. Şi totuşi undeva, în bezna pământului, departe de razele soarelui, sunt locuri de o frumuseţe pe care merită, măcar o dată în viaţă, să o pătrunzi. Peşterile.
Săpate în munte fie de ape, fie de fenomene neştiute, locurile acestea ascunse în întuneric formează împreună un tărâm minunat şi misterios: acela al Olteniei subterane. Întâlnite doar în trei judeţe – Vâlcea, Gorj şi Mehedinţi – aceste peşteri sunt cunoscute în special oamenilor de ştiinţă – speologilor. La rândul lor, turiştii neavizaţi pot încerca o astfel de expediţie – însoţiţi de ghizi şi, evident, echipaţi corespunzător.
Pe lângă denumirile inspirate de cele mai multe ori de legende locale, natura a creat formaţiuni ciudate, adevărate sculpturi în piatră, în faţa cărora mintea rămâne fără replică.
Un astfel de exemplu este Peştera Polovragi, din judeţul Gorj, situată în Cheile Olteţului. Pe lângă faptul că este una dintre cele mai lungi peşteri din România, explorarea ei nefiind încă finalizată, peştera atrage an de an mii de turişti, prin galeriile fosile sau active care formează un adevărat labirint. Între nenumăratele legende care s-au născut din aceast loc (unde, se pare, ar fi locuit acum mii şi mii de ani uriaşii) una a fost mai puternică şi a rezistat în timp: se spune că aici trăieşte încă Zamolxe, zeul dacilor, iar picăturile ce se preling din ţurţurii de piatră sunt lacrimile vărsate de el după cucerirea Daciei…
Aflată într-o zonă turistică foarte frecventată, peştera este electrificată parţial, are un circuit vizitabil accesibil tuturor. Este deschisă tot anul şi este deservită de ghizi. În galeriile active se pot practica în condiţii foarte bune explorarea subacvatică sau scufundările de agrement.
Refugiul „muierilor“
În acelaşi judeţ este şi Peştera Muierilor. Aflată lângă Baia de Fier, peştera este considerată un adevărat monument al naturii, datorită formaţiunilor calcaroase fanteziste. Este împărţită în mai multe încăperi care poartă denumiri sugestive: „Sala liliecilor“ (aici se găsesc numeroase colonii de lilieci), „Galeria urşilor“ (unde s-au găsit oseminte ale ursului de cavernă) sau „Sala Minunilor“. Din cercetările efectuate în această peşteră, s-au descoperit urme de aşezări omeneşti încă din epoca paleoliticului. De asemenea, legendele populare vorbesc şi ele de oamenii care au trăit aici: se pare că peştera a fost un refugiu pentru femei, în vremurile de război. Ca şi sora ei, Peştera Muierilor este electrificată şi deschisă tot anul vizitatorilor.
Alături de aceste locuri devenite deja celebre, Gorjul mai adăposteşte câteva peşteri – mai mici, e drept, şi poate nu la fel de pitoreşti, dar care, la o cercetare atentă, sunt la fel de interesante. Astfel este Peştera Cloşani, aflată la 433 m altitudine, la poalele Munţilor Mehedinţi. În interiorul ei se găsesc lacuri, faună cavernicolă bogată şi numeroase concreţiuni calcaroase. Peştera Cioaca cu Brebeni este situată în nord-estul Munţilor Mehedinţi şi atrage turiştii prin decorul său deosebit. Lângă Tismana se află Peştera Gura Plaiului, rezervaţie speologică şi monument al naturii, iar Avenul Bidăroaia din Bordul Roşu e situat în bazinul superior al Sohodolului.
Topolniţa – renumită prin arhitectură
Vâlcenii se pot lăuda cu o singură peşteră: a Liliecilor, cu o lungime de 250 de metri, al cărei nume este dat de numeroasele vietăţi care o populează. Turiştii pot merge însă fără teamă prin subteran: peştera este electrificată în întregime, neexistând deci riscul ca aripile animalelor să tulbure plăcerea excursiei. Lucrurile se schimbă în judeţul vecin. Aici, în Mehedinţi, natura a fost mai darnică, iar peşterile – mai mici ori mai mari – se întâlnesc la tot pasul.
Mai cunoscută ca dimensiune – declarată şi monument al naturii – este Topolniţa (la 31 km nord de Drobeta Turnu Severin, lângă localitatea Cireşu). Aceasta se întinde pe 11 kilometri exploataţi, numărându-se astfel printre cele mai mari subterane din ţară. Arhitectura peşterii este foarte atrăgătoare: galeriile sunt dispuse pe mai multe etaje, la intersecţia cărora se află săli uriaşe. Numeroasele lacuri îi sporesc frumuseţea, făcând-o renumită printre specialişti, dar şi printre turiştii împătimiţi.
O lume de mister
În această zonă se află şi Peştera lui Epuran, în care numeroasele săli de dimensiuni impunătoare poartă denumiri sugestive: „Sala Urşilor“, „Galeria Comorilor“, “Sala cavourilor”, „Galeria cu bazine“. Peştera Izverna este cunoscută pentru posibilitatea de a practica scufundări, iar Peştera Gura Ponicovei (aflată în zona lacului Porţile de Fier I şi a defileului de la Cazanele Mari) poate fi străbătută datorită numeroaselor galerii largi, etajate, ce conţin resturi scheletice ale ursului de cavernă. Greu accesibilă şi ceva mai puţin cunoscută este Peştera Bulba (aflată la patru kilometri sud-vest de Baia de Aramă), dar care, formată dintr-o reţea de galerii dispuse pe trei niveluri, este la fel de atractivă ca toate celelalte.
Fie din spaima de întuneric, fie din teama de vieţuitoarele care s-ar putea ascunde aici, nu sunt mulţi cei care au curajul să se aventureze în subteranele Olteniei. Cu asigurarea că, în afară de fâlfâitul sinistru, dar inofensiv al liliecilor, nici un pericol nu-i pândeşte din umbră, îi poftim pe doritori să purceadă într-o călătorie în tărâmurile de sub pământ. Cu siguranţă că frumuseţea şi misterul locurilor îi vor chema înapoi!
