6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Sexy pe bucăţele

Celebra firmă de lenjerie intimă Victoria's Secret a pus la punct o listă cu cele mai sexy vedete din show-bizz, pornind de la o anumită trăsătură a personalităţii fiecăreia.

De data aceasta, nu a mai fost necesar ca vedetele să fie perfecte din toate punctele de vedere. La urma-urmei, sunt suficiente un zâmbet frumos, nişte buze cărnoase sau o privire pentru a fi sexy. Cel puţin aşa au crezut de cuviinţă membrii juriului desemnaţi de Victoria's Secret, celebra casă de lenjerie intimă, care au pus la punct un clasament cu cei mai sexy reprezentanţi ai show-bizz-ului, concentrându-se pe un anumit aspect al personalităţii candidaţilor. Aşadar, nu a existat un câştigător absolut, ci doar premianţi pe categorii, printre care se numără, cum era normal, unele dintre numele cel mai vehiculate atunci când e vorba de clasamente de frumuseţe. De exemplu, David Beckham a fost desemnat cel mai sexy dintre tătici, iar pentru asta el trebuie să le mulţumească în primul rând celor trei fii ai săi – Brooklyn, Romeo şi Cruz, rodul dragostei sale cu fosta Spice Girl, Victoria. Mult mai „important“ a fost titlul atribuit popstarului Justin Timberlake, al cărui posterior a fost desemnat cel mai sexy „în circulaţie“. Şi ca să rămânem în temă, nu trebuie să-l uităm pe Matthew McConaughey, al cărui trup nu a trecut neobservat de juraţi, aceştia desemnându-l cel mai atrăgător bărbat ce activează în show-bizz.

Frumuseţe a la Hollywood

Motivul pentru o aşa mare atenţie pentru anumite aspecte nu tocmai „spirituale“ ale clasamentului este probabil prezenţa în juriu a unor nume precum manechinele Victoria's Secret Heidi Klum şi Karolina Kurkova. „Dacă era după mine, l-aş fi ales pe soţul meu, Seal, drept cel mai sexy tătic, însă, pentru că sunt în juriu, nu ar fi fost corect să votez aşa“, a declarat Klum, cu ocazia prezentării listei de „sexoşi“. Cum era şi normal, nici reprezentantele sexului frumos nu au fost uitate din acest clasament. De exemplu, Jessica Alba a fost desemnată cea mai sexy actriţă, în timp ce colega sa, Sienna Miller, a uimit juriul prin stilul său pur britanic, ce ar trebui luat drept exemplu şi pentru starletele de la Hollywood. Din clasament nu putea lipsi nici Cameron Diaz, care a fost desemnată vedeta cu cele mai sexy picioare, în timp ce colega sa, Jennifer Hudson, s-a impus la categoria destinată vedetelor cu cele mai sexy buze. Spre surpriza tututor, unul dintre premii a fost atribuit nu unei singure persoane, ci unei întregi echipe de distribuţie. Este vorba de actorii din serialul „Grey's Anatomy“, desemnaţi cei mai sexy de pe micul ecran.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS