Pentru producatorii de la Hollywood, fizica pare a fi un mister. Insa, gratie efectelor speciale, cele mai simple legi ale fizicii devin amintire.
In cele mai multe dintre productiile Hollywoodului, legile fizice sunt cu totul ignorate. Efectele speciale create pe computer fac ca spectatorii, aproape fara sa isi dea seama, sa adauge la bagajul lor de cunostinte unele convingeri cu totul eronate, mistificari care nu au nimic de-a face cu realitatea. De exemplu, in timpul cutremurului din San Francisco, in 1989, un sofer s-a pomenit in fata unei sparturi in strada si in loc sa apese pe frâna, a ales sa apese la maximum pedala de acceleratie pentru a sari peste. Cum era si normal, tentativa lui a esuat, pentru ca, din pacate pentru el, nu se filma o pelicula de actiune, iar din cauza fortei gravitatiei a cazut cu masina in groapa cu pricina. Insa aceasta nu este singura eroare aparuta in filme. Fanii genului isi aminesc cu siguranta celebra fraza „In spatiu, nimeni nu te poate auzi tipând“, folosita in prezentarea celebrei serii „Alien“. In realitate, lucrurile chiar stau asa, si asta nu pentru ca acolo nu e nimeni care ne poate auzi, ci mai degraba pentru ca sunetele nu se pot transmite in absenta aerului. Scenaristii au ignorat insa aceasta lege fundamentala a fizicii in realizarea peliculei. Pentru ei a fost se pare mult mai important sa bage in sperieti spectatorii decât sa respecte legile fizicii.
Când fictiunea devine realitate
Alta eroare, devenita deja un cliseu in toate filmele de actiune, este explozia autoturismelor in accidente. In realitate, benzina explodeaza daca este amestecata cu 93 la suta aer, asadar cu siguranta nu atunci când este in rezervor. Asadar e inutil sa incercati sa va indepartati de masina dupa un accident, doar de teama unei explozii. Sunetele sunt o componenta esentiala pentru buna realizare a unui film si deseori sunt reprelucrate sau create de la zero. Astfel, in procesul de tranzitie de la realitate pe ecran, sunetele suporta transformari inselatoare. Rareori se intâmpla ca un tunet sa urmeze unui trasnet in timp adecvat; zgomotul unei detonari, de impuscaturi sau vuiete, indiferent la ce distanta ar avea loc, „calatoreste“ intotdeauna cu viteza luminii, ca si cum ar fi la câtiva metri de spectatori. In schimb insa, in scenele „cu incetinitorul“, la scenele cu caderi in gol sau cu masini care zboara parca suspendate in aer, urletele personajelor nu se incetinesc o data cu imaginile. Teoretic, vocile ar trebui sa scada cu o octava, insa putini regizori pari sa tina cont de acest „detaliu“ stiintific.
Fizica – un mister
Si armele folosite sfideaza de regula orice lege a fizicii. Teoretic, proiectilele de plumb nu ar trebui sa provoace scântei atunci când lovesc un arbore sau o caramida din perete, ci doar in contact cu o suprafata metalica sau foarte dura. De altfel, „smecheria“ cu scânteia este foarte utila pentru a atrage atentia ca tinta nu a fost nimerita. De ce oare, in filmele de razboi, bombele in loc sa aiba un efect devastator in orice directie, ucid doar soldatii care se afla deasupra lor? Nu e realist, e adevarat, dar ii permite protagonistului sa alerge pe câmpul de lupta, strecurându-se printre explozii. Si la final, sa acordam un pic de atentie fenomenului radioactivitatii. In filme, si chiar si in serialul de desene animate dedicat familiei Simpson, acest fenomen este reprezentat intr-un mod cu totul diferit fata de realitate. Descompunerea radioactiva nu este contagioasa (nu se transmite de la om la om) si mai ales expunerea la neutroni nu ne face fosforescenti.
Particulele radioactive emit lumina doar atunci când intra in contact cu fosforul. Probabil, având in vedere si dispozitia de a se lasa influentati a celor mai multi dintre spectatori, ar fi cazul ca, asa cum se intâmpla la wrestling, inainte de fiecare emisiune, sa fie difuzat un mesaj de avertisment care sa sune cam asa: „In aceasta pelicula, legile fizicii nu sunt respectate. Nu incercati sa repetati aceste actiuni acasa“.
