Exista in lume nenumarate legende despre aparitia trandafirului, despre capatarea diferitelor culori, despre felul in care si-a câstigat spinii. O legenda greceasca spune ca trandafirul ar fi fost destinat sa fie, inca de la nastere, cea mai frumoasa floare. Zeita florilor, Chloris, a creat trandafirul din trupul unei nimfe moarte, foarte draga ei, si a vrut sa fie o floare fara pereche. De aceea, i-a convocat pe ceilalti zei ca fiecare sa-i daruiasca ceva din atributele lor: Dyonissos i-a oferit parfumul ametitor, Cele 3 Gratii i-au dat stralucirea, veselia si farmecul, iar Ares, zeul razboiului, i-a dat in dar spinii, pentru ca floarea sa isi poata apara frumusetea. Despre spinii trandafirului, Zarathustra spune ca acestia sunt inventia diavolului. O legenda româneasca spune cam acelasi lucru: Dumnezeu a creat trandafirul, iar diavolul i-a facut spinii. Demult, in Italia, trandafirul era „floarea cererilor in casatorie“: indragostitul presara in fata casei iubitei sale petale de flori, iar daca a doua zi erau maturate, atunci declaratia era respinsa; daca insa petalele se gaseau tot acolo, nu mai ramânea decât sa se hotarasca ziua logodnei. Trandafirul inseamna si iubire tragica, despartire: in antichitate, trandafirul era floarea funerara a femeilor; pe mormintele sotiilor, romanii asezau flori zdrobite, simbol al inimii indurerate; la greci, egipteni si celti, un arbust de trandafir alb, sadit pe mormântul celor dragi, simboliza pacea si fericirea in lumea de dincolo. Printre alte simboluri ale florii, mai exista unul destul de ciudat – confidentialitate, secret, tacere, care dateaza din epoca romana. In istorie, trandafirul este mentionat pentru prima oara intr-o insemnare sumeriana straveche. Textul spune ca niste arbusti au fost adusi de regele akkadian Sargon I, dintr-o expeditie militara intreprinsa dincolo de Tigru, si plantati in gradina sa. In Europa, trandafirul a fost adus de Alexandru cel Mare, care, dupa un razboi in Persia, a adus cu el nenumarate comori, printre care si trandafirul.
