16.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024

Scurte stiri

Primul concediu medical la 100 de ani


Cel mai in vârsta muncitor din Marea Britanie isi ia primul concediu medical din viata, informeaza site-ul ananova.com. Buster Martin, care a ajuns la venerabila vârsta de 100 de ani, trebuie sa stea trei luni in concediu inainte de a suferi o interventie chirurgicala minora, pentru ca abia atunci poate obtine o programare. „Este frustrant sa nu pot munci trei luni doar pentru ca nu ma pot primi la spital pâna atunci. Plictiseala este cel mai mare dusman al meu, mie imi place sa muncesc si sa fiu activ. Când nu lucrez devin cel mai amarât om cu putinta, asa ca va dati seama ca nu vreau sa ma opresc“, a declarat veteranul. Buster Martin este vaduv, are 17 copii si peste 70 de nepoti si stranepoti si lucreaza ca mecanic la o firma de instalatii, unde contribuie la intretinerea parcului auto.


Craciun cu zapada oferit pe eBay


O companie britanica ofera prin licitatie pe site-ul eBay un Craciun cu zapada, informeaza site-ul ananova.com. Licitatia va fi organizata in scopuri caritabile, iar câstigatorul va primi zece tone de zapada in seara de Craciun si, in plus, se va bucura de un brad impodobit, o coronita decorativa si o instalatie de pom. Sponsorul licitatiei organizate este firma SNO!zone company, care detine trei pârtii artificiale de schi si care a promis ca va livra zapada in camioane frigorifice la orice casa din Anglia si Tara Galilor la care se poate ajunge si unde exista spatiu in interior. Site-ul eBay avertizeaza insa ca nu exista garantii referitoare la „durata de viata“ a zapezii si nici nu se prevede ca aceasta va fi curatata de cei care au adus-o. Fondurile obtinute in urma licitatiei, care se va incheia pe 18 decembrie, vor fi donate copiilor nevoiasi.


George Clooney, prea batrân pentru a fi un cuceritor


George Clooney crede ca este prea batrân ca sa mai fie un Don Juan, informeaza site-ul boston.com. Starul, care anul acesta a câstigat pentru a doua oara consecutiv titlul de „Cel mai sexy barbat din lume“, spune ca aceasta distinctie nu prea i se mai potriveste. Intrebat daca este adevarat ca poate avea orice femeie isi doreste, starul din „Oceans’s Thirteen“ a raspuns cu umor: „Ei bine, nu, pentru ca dimineata când ma trezesc ma dor genunchii si ma gândesc ca am 45 de ani“. In ciuda faptului ca anul acesta a câstigat un premiu Oscar pentru rolul din pelicula „Syriana“, Clooney recunoaste ca prefera sa lucreze in spatele camerei, nu in fata ei, regia fiind elementul-cheie in productia de filme.


Verigheta Priscillei Presley, scoasa la vânzare


Verigheta oferita de Elvis Presley sotiei sale va fi scoasa la vânzare la Hollywood, in cadrul licitatiei „Profiles In History“, informeaza site-ul uk.launch.yahoo.com. Inelul din platina cu diamante este cel oferit de regele rock’n’roll-ului Priscillei Presley la nunta lor, organizata pe 1 mai 1967 la Las Vegas, si se estimeaza ca valoroasa bijuterie va aduce 150.000 de dolari. „Este o ocazie unica pentru fani sa intre in posesia unui obiect emblematic pentru cultura pop“, a declarat Joe Maddelena, organizatorul licitatiei „Profiles In History“.


Kylie Minogue – de Revelion pe Wembley Arena


Kylie Minogue a anuntat ca va participa la un spectacol de Revelion organizat la Londra, informeaza site-ul uk.launch.yahoo.com. Vedeta pop are de gând sa „anunte“ in acest fel concertele pe care le va sustine in Marea Britanie in cadrul turneului sau mondial de revenire, gazduind pe Wembley Arena un show la care vor participa nume sonore din lumea show-bizz-ului mondial. Conform unui comunicat de presa emis zilele trecute, stadionul va fi amenajat in asa fel incât sa poata gazdui un ring de dans pentru 3.500 de persoane, pentru ca distractia sa poata continua si dupa ce Kylie Minogue isi va incheia show-ul. „Sunt extrem de fericita ca voi urca din nou pe scena. De-a lungul anilor am participat la multe petreceri de Revelion si acum abia astept sa gazduiesc ceea ce pare ca va fi cea mai mare petrecere de acest fel organizata vreodata“, a declarat Kylie Minogue.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS