24.3 C
Craiova
miercuri, 17 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinCordeluta - accesoriul momentului

Cordeluta – accesoriul momentului

Multi ar putea crede ca este vorba despre o moda pentru copii. Ei bine… nu! Unul dintre accesoriile ce se impun in acest sezon este cordeluta sau bentita de par, depinde cum doriti sa-i spuneti. Probabil ca multe dintre doamne aveau sase sau sapte ani atunci când au purtat ultima data asa ceva pe cap.


Aceasta tendinta, la fel ca multe altele, vine de peste Ocean, din Statele Unite ale Americii. Prima care a fost vazuta purtând un astfel de accesoriu a fost solista formatiei Black Eyed Peas, Fergie. Nu putine au fost vedetele care i-au urmat exemplul, facându-si aparitia in public, la unele dintre cele mai „cu pretentii“ evenimente mondene, purtând pe cap o cordeluta. Printre acestea s-au numarat mostenitoarea lantului de hoteluri Hilton, Paris Hilton, cântaretele Gwen Stefani si Christina Aguilera, precum si actrita Mischa Barton.


In anii ’60, cordeluta a fost protagonista absoluta in rândul doamnelor, mai ales printre acelea care doreau sa-si pastreze aspectul de tinere adolescente. O data cu trecerea timpului, interesul pentru acest accesoriu a scazut si a inceput sa fie utilizat exclusiv de mame pentru a mentine parul fetitelor si pentru a evita ca bretonul sa le intre in ochi.


Cordeluta este insa acum considerata „detaliul momentului“. Pe lânga faptul ca este un remediu ideal pentru firele de par care nu vor sa stea la locul lor, cordeluta poate transforma cu mare usurinta o coafura obisnuita in una extrem de sic. Incercati sa va imaginati o tânara al carei par este strâns intr-o banala coada de cal. Inchipuiti-va acum acceasi pieptanatura careia i-a fost insa adaugata o cordeluta. Imaginea este cu totul alta, mult mai distinsa si mai moderna. Ca sa nu mai vorbim de cât de irezistibila poate deveni o femeie al carei par este lasat rebel pe spate, dar care este sustinut de o bentita neagra. Imaginea creata este irezistibila.


Un accesoriu nepretentios


Cordelutele si bentitele sunt accesorii nepretentioase ce se potrivesc aproape oricarui fel de pieptanatura si oricarui tip de fata. Variantele de modele existente pe piata sunt in masura sa satisfaca toate gusturile. Pornind de la modelele clasice din plastic si pâna la cele mai sofisticate, doamnele au posibilitatea de a alege cordelutele potrivite ce se pot asorta garderobei lor.


Nici marile case de moda nu au ramas indiferente in ceea ce priveste acest accesoriu. Spre exemplu, Prada propune doamnelor cordelute in nuante de albastru, galben si rosu. Nu lipsesc insa nici cele clasice, cu tonuri ce variaza de la maro la bej sau negru. Pe de alta parte, casa de moda Chanel propune cordelute din piele pe care a fost imprimat logoul firmei.


Cele mai in voga sunt insa cordelutele decorate cu puncte, linii, paiete, flori sau cristale Swarovski. La mare cautare sunt modele extralarge, a caror latime depaseste dimensiunea clasica, precum si cele extrem de subtiri, realizate de cele mai multe ori din metale aurii, argintii sau in culori extrem de vii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS