12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024

Masa de duminica

Bors de crap


Ingrediente: doi litri de apa, un litru bors, sase bucati crap, o ceapa, un ardei gras, un morcov, o radacina de patrunjel, o telina foarte mica, doua linguri orez, verdeata, sare, piper boabe.


Mod de preparare: Se taie marunt ceapa si zarzavatul de supa si se pun la fiert. Când zarzavatul este aproape fiert, se adauga orezul curatat si spalat si boabele de piper. Se curata crapul de solzi, se scot urechile si osul amar de la cap, se spinteca si se scot intestinele, dupa care se spala repede pentru a nu-si pierde gustul si se taie in bucati potrivite. Când zarzavatul si orezul sunt aproape fierte, se pun bucatile de peste in oala si se fierb la foc domol. Când pestele este aproape gata, se adauga borsul care a fost fiert separat, se potriveste de sare, se pune verdeata si se mai da un clocot.


Borsul de peste se poate servi si rece. De obicei, la bors se pun cozile si capetele, iar bucatile frumoase de mijloc se lasa pentru a fi prajite.


Crap cu sos rosu si cascaval


Ingrediente: un crap de un kg, un pahar mic cu vin, 1/2 pahar otet de vin indulcit cu putin zahar, un pahar mare ulei, un kg rosii, un pahar smântâna, 200 g cascaval, o lingura unt proaspat, o lingura unt topit, o ceapa taiata solzisori, sare, piper, foi de dafin.


Mod de preparare: Pestele curatat si spalat se lasa 1/2 ora cu sare. Se aseaza apoi in tava cu rosiile taiate felii, ceapa taiata solzisori, untul topit si cel proaspat, uleiul, vinul, otetul de vin, sare, piper, foi de dafin, 100 g cascaval ras. Se da la cuptor si când pestele este bine patruns si rumenit se aseaza pe farfuria de servit. Deasupra se toarna sosul in care a fiert, strecurat prin sita. Se toarna apoi smântâna si restul de cascaval ras. Se mai da la cuptor 1/2 ora, sa se rumeneasca. Se serveste fierbinte cu unt proaspat pe deasupra.


Crema de zahar ars


Ingrediente: sase oua, un litru lapte, 400 g zahar, un plic zahar vanilinat.


Mod de preparare: Intr-o cratita de doi – trei litri se pun 200 g de zahar si se aseaza pe aragaz. Când zaharul s-a caramelizat, cratita se ia de pe foc si se invârte in asa fel incât sa se tapeteze interiorul cu zahar ars, apoi se lasa la rece pâna incepe sa crape. Intr-un vas se amesteca ouale cu restul de zahar, zaharul vanilinat si se freaca doua – trei minute, dupa care se dilueaza cu laptele putin caldut. Se toarna totul in cratita tapetata cu zahar caramelizat si se introduce in cuptorul bine incalzit, iar dupa 20-30 de minute se reduce focul si se mai tine 30 – 40 de minute. Când crema este inchegata se scoate din cuptor si, fara a se scoate din cratita, se lasa la rece pentru câteva ore.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS