„Copilul – minune“
Cine a dat nastere expresiei „copil – minune“ s-a gândit, cel mai probabil, la Wolfgang Amadeus Mozart (1756 – 1791).
Povestea sa incepe intr-o era in care copiii nu numai ca nu erau rasfatati, ci majoritatea aveau responsabilitati stricte legate de veniturile aduse in casa. Insa in locuinta lui Mozart, unde tatal, pe nume Leopold, era un compozitor si un violonist apreciat, copiii nu aveau astfel de indatoriri. Micul Wolfgang era liber sa faca tot ce voia, iar ceea ce dorea el era sa creeze muzica.
La doar patru ani, Wolfgang a memorat o piesa in mai putin de o jumatate de ora. Doi ani mai târziu el a inceput sa compuna, iar la opt ani si-a scris prima simfonie, in timp ce era in „turneu“ – Leopold incepuse sa-si aduca fiul la palatele regale inca de când acesta avea sase ani. Aceste turnee au durat pâna când Mozart a implinit 15 ani.
In secolul al XVIII-lea, compozitorii, la fel ca restul artistilor, nu-si permiteau sa fie „spirite libere“. Ei aveau nevoie de sprijin financiar in timp ce isi creau marile opere de arta. De cele mai multe ori, compozitorii traiau la curtile regale sau aveau un sponsor foarte bogat si influent.
In 1781, temperamentul greu de stavilit al lui Mozart l-a facut sa renunte la functia de organist al episcopului din Salzburg. Din acel moment, el a devenit unul dintre primii muzicieni „independenti“. In urmatorii zece ani, compozitiile lui Mozart s-au nascut din cerneala maestrului rând pe rând. Printre acestea s-a numarat si „Nunta lui Figaro“ (1786), cea mai veche lucrare care inca face parte din repertoriul marilor teatre de opera din prezent.
Aceasta euforie avea sa dureze doar pâna in 1791 când, rapus de boala, Mozart s-a stins din viata.
