10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinDecor in stil etnic

Decor in stil etnic

Calatorii, arte primitive, mobile, perne si obiecte insolite: iata elementele din care se inspira cele mai recente tendinte deco intr-un stil etnic. Africana, coloniala, asiatica sau hawaiiana, alegeti-va tendinta care va reprezinta mai bine! Afirmati-va totodata si latura sauvage, zen sau exotica! Site-ul www.stiletto.ro va invita la o calatorie in cele patru colturi ale lumii…


Africa si tendinta sauvage


Ca o furtuna stârnita pe neasteptate, arta tribala se insinueaza treptat in interioarele noastre! Fotolii din frunza de banan, lampe boubou, vase din abanos, covorase din piele de zebra, mobila bizara, universal deco se imbraca in obiceiuri africane: note de safari, primitive si aducând a meleaguri straine… Nu ezitati, astfel si treziti-va cele mai sauvage instincte! „Imblânziti-va“ pardoselile cu noul concept safari de Tarkett. In imitatie de zebra, crocodil, urs sau leopard, prezente in totalitate sau in câteva tuse, aceste pardoseli PVC invita savana sa-si cucereasca spatiul propriu in interioarele voastre… pentru un decor mai mult decât sauvage. Nu treceti cu vederea nici taburetele din frunza de banan, vasele tribale din lemn de castan sau cele artizanale, in nuante de brun si auriu, care vor inspira toate un iz african locuintei dumneavoastra!


Eternul stil colonial


Precum Catherine Deneuve in filmul „Indochina“ sau Jane March in „Amantul“, plonjati si dumneavoastra in universul colonial. Si optati pentru un interior exotic! Intr-un melanj de teck si bambus, interioarele coloniale sunt sic si foarte in tendinta. Lasati-va surprinse de farmecul scaunului-balansoar si a fotoliilor din piele, care amintesc de atmosfera cluburilor si infrumusetati-va interiorul cu magia vechilor tejghele coloniale!


La rascrucea mai multor culturi puteti gasi biblioteci in stil tropical, mese exotice din teck masiv cu picioare rotunde pentru un decor tipic colonial sau canapele din frunze de banan impletite pentru receptii solare si calduroase va ajuta sa va imaginati in mijlocul unor plantatii coloniale…


Captati armoniile asiatice Yin si Yang


Abandonati-va sarmului asiatic si placidei atmosfere zen! Perne din matase, mobile chinezesti si alte portrete ale lui Buddha va vor scalda interiorul in calm si liniste. In stil japonez, chinezesc sau indonezian, deco-rul de influenta asiatica va invaluie locuinta intr-o ambianta senzual-feminina. De la dulapuri rafinate din ulm pictat in motive de fluturi chinezesti, care incita la calatorie si la descoperirea comorilor Asiei, si pâna la vaze imprimate cu chipuri senine de cântarete care invita la intelepciune sau lampe foarte colorate in stil japonez, totul respira farmec asiatic si sarbatoare!


Aloha, Hawaii!


Abandonati-va placerilor hawaiene si plutiti pe valurile Californiei! Puternic tropicala, estivala, aceasta tendinta va presara flori peste tot in casa si prospetimea unei incredibile fericiri. Este imposibil sa rezistati culorilor solare, vitaminizate si paradisiace. Hollywoodul nu mai pare atât de departe, daca veti face loc in casele dumneavoastra scaunelor din pânza cu imprimeu floral si nuante vag paradisiace. Ca si soarele din Tahiti, lampile cu accente specifice va vor ilumina toata casa, iar siguranta unui „california dream“ vine o data cu pernele pe care se regasesc peisaje insorite, demne de marile filme americane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS