Acasă Magazin Sportul, leacul impotentei

Sportul, leacul impotentei

Impotenta este mai inspaimântatoare decât cancerul, releva un sondaj publicat de revista britanica medicala Aware, citat de site-ul www.meridianul.com. Teama pierderii virilitatii ii determina pe reprezentantii sexului tare sa recurga adesea la fel si fel de tratamente costisitoare pentru a-si mentine intacta potenta. Cercetatorii americani au demonstrat insa ca, impotriva impotentei, leacul cel mai eficient si aflat la indemâna oricarui barbat este miscarea si sportul practicat cu regularitate.


Barbatii care practica sportul cu regularitate au mai putine tulburari de erectie fata de cei care duc o viata sedentara, indiferent de vârsta, se arata intr-un studiu realizat de specialistii de la Universitatea Harvard, din Boston, si publicat de revista Annals of Internal Medicine. Studiul a cuprins peste 30.000 de barbati, cu vârste intre 53 si 90 de ani, si a inceput in 1986. Barbatii inclusi in studiu au fost chestionati in legatura cu obiceiurile de viata, starea de sanatate, viata sexuala, consumul de medicamente, alcool sau tutun. Prima constatare a cercetatorilor a fost ca aprope 33 la suta dintre barbati au avut tulburari de erectie. Cea de-a doua constatare a confirmat faptul ca tulburarile de erectie se inmultesc o data cu inaintarea in vârsta: astfel, la 50 de ani, impotenta atinge 26 la suta dintre barbati, la 60 de ani, 40 la suta, iar la 70 de ani, 61 la suta dintre barbati.


Trei ore de mers saptamânal, potenta garantata


Cea de-a treia constatare si cea mai importanta a demonstrat ca barbatii care fac miscare au mai putine tulburari de erectie fata de cei sedentari. Cei care, spre exemplu, merg pe jos cel putin trei ore pe saptamâna au un risc cu 30 la suta mai mic de a suferi de tulburari erectile fata de cei care stau mai mult pe scaun in fata televizorului.


De asemenea, sportul intârzie cu aproape zece ani aparitia primelor semne ale impotentei. In schimb, tabagismul, consumul excesiv de alcool si sedentarismul (mai mult de 20 de ore de stat in fata televizorului pe saptamâna) cresc riscul aparitiei impotentei. Obezitatea si cresterea indicelui de masa corporala (IMC) peste 28,7, cresc cu 30 la suta posibilitatea aparitiei impotentei. Alti factori de risc sunt diabetul, tratamentul indelungat cu medicamente antidepresive sau cu betablocante (pentru inima si impotriva hipertensiunii arteriale).


Dr. Eric Rimm, unul dintre coautorii studiului, este de parere ca tulburarile de erectie sunt strâns legate de sanatatea vaselor sangvine, iar recomandarile generale care vizeaza sanatatea cardiovasculara sunt valabile si in cazul tulburarilor de erectie.

Exit mobile version