6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinSardinia - paradisul mediteranean

Sardinia – paradisul mediteranean

Sardinia este cea mai mare insula din Marea Mediterana, dupa Sicilia, fiind situata intre Italia, Spania si Tunisia, la sud de Corsica. Totodata, Sardinia reprezinta una dintre cele cinci regiuni autonome ale Italiei.


La inceputul perioadei nuragice, in jurul anului 1.500 i.d.H., insula se numea Ichnusa, fiind botezata asa de catre micenieni. Al doilea nume al regiunii a fost Sandalyon, cel mai probabil din cauza formei sale, care seamana cu o urma de picior. Al treilea nume, care este folosit si in zilele noastre, este Sardinia, dat de populatia Shardana, a carei invazie in Egipt a fost oprita de Ramses al III-lea.


Insula ofera turistilor numeroase puncte de atractie. Dintre acestea, merita o atentie deosebita Cagliari – capitala Sardiniei inca din perioada romana. Orasul gazduieste un numar mare de locatii arheologice si muzee care „ascund“ colectii rare de statuete nuragice. Totodata, zidurile orasului si cele doua turnuri constituie un obiectiv care nu trebuie ratat. Alte ruine se gasesc mai jos, de-a lungul coastei de sud-est, spre Nora.


Costa Smeralda are cel mai fin nisip de la Marea Mediterana, fiind, totodata, una dintre cele mai populare destinatii turistice ale insulei. Chiar in apropierea coastei sunt peste 60 de insule, la care se poate ajunge cu feribotul. Foarte interesanta este provincia Oristano, cea mai mica din regiune, unde turistii pot descoperi numeroase „marturii“ din perioada medievala. Pentru pasionatii de munte, o scurta incursiune in muntii Gennargentu ii va duce catre cel mai inalt vârf de pe insula – La Marmora (1.834 de metri).


Restaurante si baruri


„Il Miraggio“, situat in zona Cala Liberotto, Orosei, este unul dintre cele mai bune restaurante de pe insula, foarte popular in rândul turistilor si al localnicilor deopotriva. Cele mai multe meniuri se bazeaza pe specialitati din fructe de mare – punctul forte al bucatariei din regiune. „Ristorante Da Vincenzo“ este alt local unde turistii se pot infrupta din bunatatile traditionale mediteraneene. Aceleasi preparate delicioase pot fi degustate si in restaurantul „Clipper“, in Porto Cervo. Spre deosebire de celelalte doua localuri, acesta pune la dispozitia clientilor una dintre cele mai complete liste de vinuri din Italia. Serviciile sunt de calitate superioara, iar preturile sunt, bineinteles, pe masura.


Pentru amatorii de cluburi de noapte, in Porto Cervo se afla pub-ul „Lord Nelson“. Localul, amenajat in stil englezesc, este unul dintre cele mai frecventate de tinerii care viziteaza Sardinia. Totodata, barul este foarte popular in rândul localnicilor, preturile fiind pentru orice buzunar. In schimb, barul „Boa Goa“, situat in Oristano, se adreseaza turistilor cu un potential financiar ridicat, preturile bauturilor alcoolice fiind destul de piperat. Cu toate acestea, atmosfera incendiara creata de DJ straini si autohtoni aduna in fiecare noapte numerosi oaspeti.


Plajele din Sardinia


Costa Rei este zona cu cele mai cautate plaje din estul Sardiniei. Fâsiile intinse de nisip, marginite pe de-o parte de hoteluri si restaurante luxoase, iar de cealalta parte de apa linistita, ofera turistilor momente de neuitat. Printre aceste plaje se numara Capo Ferrato, Cala Pira si Porto Pirastu. Alta regiune cu plaje, foarte apreciata de turisti, este Alghero. Acolo se afla zece plaje, dintre care merita atentia Lazzaretto, Maria Pia, Porto Palmas, Le Bombarde si Mugoni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS