Acasă Magazin Club Ambra – oaza deliciilor culinare

Club Ambra – oaza deliciilor culinare

Cu o pofta nebuna de ceva „bun“ am plecat intr-una dintre serile trecute in oras, hotarâta sa le fac pe plac papilelor gustative cu orice pret. Am ajuns in cartierul Rovine, pe o straduta mai ferita si, fara sa ma gândesc foarte mult, am intrat in Club Ambra.


Pe când cautam cu privirea masa potrivita prin cele trei sali ale localului, mi-am amintit de faptul ca, imediat dupa Revolutie, pe un post de televiziune italian rula o emisiune cu si pentru adolescente, a carei prezentatoare, o fetiscana draguta si vorbareata, se chema chiar asa: Ambra.


Spre norocul meu, am gasit o masa pentru doua persoane (asta ca sa nu impiedic alti clienti, mai multi la numar, sa ocupe o masa pentru sase persoane) asezata dupa un paravan, cu vedere la bar. Nu i-a fost greu ospataritei sa ma repereze. A venit si mi-a adus meniul, in timp ce eu stateam si ma gândeam ca sub nici o forma nu pot sa aleg altceva decât peste la o ora asa de inaintata in noapte. Si de la gândul asta nu a mai fost decât un pas pâna la a incepe sa-mi imaginez ce desfatare ar fi o saramura buna, cu rosii putin fierte si cu un ardei iute tocat in zeama subtire turnata peste pestele fript… cu mamaliguta calda… Mi-am exprimat dorinta, detaliind chiar cu ingredientele pe care mi-ar placea sa le vad in farfurie, si am asteptat. Spre surprinderea mea, nu a fost nevoie sa astept prea mult. Si m-am bucurat când am descoperit in farfurie tot ceea ce voiam, o saramura „ca la mama acasa“, peste un pastrav destul de mare, taiat in doua bucati, alaturi de o mamaliguta aburinda… Gustos, intr-adevar gustos. Am mâncat pâna când stomacul mi-a spus ca este cazul sa-mi stapânesc pofta, daca mai vreau sa am parte de un somn linistit in noaptea aceea.


M-am oprit si am inceput sa privesc interiorul: lambriuri maro, scaune si mese maronii din lemn, „imbracate“ in fete de masa rosii si naproane galbene, cu câte un aranjament din flori „imortelle“ asezat ici-colo. Mi-a placut si, profitând de un moment de respiro al ospataritei careia intentionam sa ii cer nota de plata, am plecat sa verific toaleta. Am gasit-o parfumata, curata si dotata cu tot ce e nevoie. Singurul lucru pe care nu ma asteptam sa il gasesc a fost, in loc de un aparat cu sapun lichid, un sapun solid, pe care ma indoiesc ca l-ar folosi cineva fara o oarecare strângere de inima. Am iesit, impresionata in continuare de parfumul de… curatenie din toaleta, hotarâta sa cer nota de plata si, bineinteles, factura si sa scriu, a doua zi, o recenzie favorabila.


Nici n-am apucat sa ma asez pe scaun si vestea ca nu pot primi o factura pentru ca totalul consumatiei e prea mic m-a izbit in moalele capului si m-a trezit la realitate: era prea frumos totul ca sa fie adevarat. Trebuia sa existe si o parte mai putin placuta a lucrurilor. A fost nevoie de interventia cuiva din conducere dupa ce ospatarita care m-a servit si alta colega de-a ei, mai veche se pare, n-au putut sa ma convinga sa achit fara sa primesc factura. Dupa indelungi discutii, cu tonalitati mai joase sau mai ridicate ale vocilor, am cazut de acord sa ridic factura a doua zi, varianta pe care am acceptat-o, intelegând ca era posibil ca, la ora aceea târzie, o persoana capabila sa intocmeasca o astfel de hârtie, procedeu mai mult decât „laborios“, sa nu se afle in restaurant.


Club Ambra – Calificative


Calitatea preparatelor ***


Comportamentul personalului **


Atmosfera **


Preturi **


Curatenie ***


Legenda calificative


Calitatea preparatelor


**** te lingi pe degete


*** gustoasa


** nu am murit mâncând-o


* doar daca esti mort de foame


Comportamentul personalului


**** omniprezent


*** aproape „indiscret


“** indiferent


* „absent“


Atmosfera


**** ca intre prieteni


*** de bun gust


** relaxanta


* obositoare


Preturi


**** pentru VIP-uri


*** in ziua de salariu


** acceptabil


* pentru orice buzunar


Curatenie


**** „farmacie“


*** curat


** satisfacator


* mai bine abtine-te

Exit mobile version