„Pictura“ de razboi
Daca exista o imagine stereotip pentru nativii americani este felul in care se pregateau pentru razboi – marcându-si trupul si chipul cu diverse picturi. Insa decorarea corpului le-a servit si in alte scopuri.
Pictarea fetei era o activitate desfasurata in majoritatea zilelor, in functie de sezon sau de conditiile meteo. Dungile groase, din grasime de urs, serveau pentru a le proteja pielea impotriva gerului. Adaugând si un pigment rosu, se reducea pericolul arsurilor provocate de soare sau de vânt.
Locul si modalitatea in care indienii americani isi decorau trupurile aveau, de cele mai multe ori, o semnificatie personala. Aceasta avea legatura fie cu ordinea sociala, statutul marital sau starea de doliu. Chiar si culorilea aveau propria semnificatie. Cele care erau percepute ca „insemn de razboi“ reprezentau picturi ceremoniale sacre, cu scopul de a oferi protectie si de a aduce noroc. Ele nu simbolizau, in nici un caz, ura sau furie, cum s-a crezut pentru mult timp.
Variatiile culorilor naturale erau obtinute folosindu-se diverse cleiuri, cenusa de lemn, ierburi zdrobite sau argila. Una dintre culorile favorite – rosu – era obtinuta din „radacina de sânge“ sau Sanguinaria Canadensis. Aceasta planta mai era folosita si ca remediu medicinal pentru uz intern si extern, impotriva reumatismului.
