10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinInsulele Kornati - perlele de la Mediterana

Insulele Kornati – perlele de la Mediterana

Insulele Kornati sunt adevarate „bijuterii“ de piatra. Trei serii aproape paralele de insule de forme si dimensiuni diferite, inconjurate de o mare adânca, in toate nuantele posibile de albastru, ofera privitorului o experienta de neuitat.


Arhipelagul croat Kornati ocupa o suprafata de aproximativ 320 km patrati. Partea terestra a arhipelagului cuprinde mai putin de un sfert din totalul suprafetei, dar minunatia privelistilor, „coroanele“ insulelor care sunt fata in fata cu marea si structura interesanta a recifului fac ca aceasta zona sa fie unica. In plus, lumea submarina, cu una dintre cele mai bogate flore si faune, atrage scafandri din toata Europa. O legenda dalmata povesteste ca Dumnezeu a creat aceste insule la sfârsit, pentru a-si incorona apoteotic opera, „cu lacrimi de stele si respiratie de mare“. Acestea sunt insulele Kornati: mici, aride, aparent dezolante, insa cu toate acestea mici bijuterii. O mâna de insulite, rispite de-a lungul coastei dalmate, care sunt unice in lume. In urma cu multi ani, un oarecare amiral Sobietzkorm a fost insarcinat sa le contabilizeze pe toate, una câte una. Amiralul a petrecut luni intregi invârtindu-se printre fiorduri si recifuri, iar la sfârsit a expediat la Viena „sentinta“ sa: sunt 110 insule si se intind pe o suprafata de 320 de kilometri patrati. Alte studii, mult mai detaliate, au demonstrat ca sunt 147 de insule. Insa pescarii din Zara si Sibenik sunt siguri: sunt 365. Una pentru fiecare zi a anului. La urma urmei nu conteaza. Daca ajungeti aici, chiar daca veti fi nesiguri de câte insule veti vizita, un lucru este cert: veti admira peisaje de o frumusete extraordinara. 89 dintre aceste insulite au fost declarate rezervatie naturala, gratie frumusetii lor. Parcul se intinde pe o suprafata de 220 de kilometri patrati si a fost declarat rezervatie naturala in 1980. Impresionante sunt insulele intoarse spre mare, care se mai numesc si „coroane“. Cele mai inalte roci sunt cele de pe insula Klobuèar (80 m), Mana (65 m), Raip Veli (64 m) etc. Sub aceste „coroane“, marea atinge o adâncime de 100 de metri. Alt semn distincitv al insulelor sunt zidurile de piatra si, mai ales, felul cum sunt orientate acestea. Toate insulele au o forma alungita si toate zidurile pleaca dintr-o parte in alta a insulei. Zidurile sunt suficient de mari incât sa nu le permita oilor sa sara peste ele si sa treaca pe o pasune straina si sunt suficient de groase pentru a nu fi daunate de puterea vântului.


Coroanele din Croatia


Insa de ce „Incoronata“? Numele „Encoronata“ apare pentru prima data pe o harta geografica venetiana din 1311. Si deriva probabil de la latinescul „corrimare“, care inseamna a farâmita, a risipi. Si de la denumirea italiana deriva si Kornati, care apare azi pe hartile nautice. Insa putin conteaza la urma urmei, fie ca le spunem Incoronate sau Kornati, sau Opat cum le spun pescarii. Ceea ce conteaza este sa le vizitati si sa va pierdeti pentru câteva ore in acest magic labirint de fiorduri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS