6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinOferta de vara la rochii de mireasa

Oferta de vara la rochii de mireasa

Ziua nuntii este de neuitat sau cel putin asa dorim sa fie. Aceasta este pregatita pâna in cele mai mici detalii, insa piesa de rezistenta a zilei ramâne rochia de mireasa. Fiecare fata viseaza de mica sa fie o printesa din povesti in ziua nuntii, iar rochia pe care o va purta poate sa-i indeplineasca visul.


Magazinele din Craiova care se ocupa numai cu vânzarea de rochii pentru mirese pun la dispozitia clientelor o gama larga de modele, de la rochii ce pot exprima gratia, frumusetea si romantismul, pâna la cele mai nonconformiste si extravagante modele pentru miresele mai indraznete. Fiecare mireasa isi doreste sa fie unica, vrea sa exprime valorile timpului in care traieste si sa fie la fel de moderna ca si in viata de zi cu zi. Pornind de la aceasta idee, modelele rochiilor de mireasa sunt din ce in ce mai diversificate. Fie ca este vorba de volane si corsete cu balene satinate (a la Moulin Rouge), fie ca rochiile sunt simple ca un furou sau par piese de muzeu, vechi de doua, trei sute de ani, sau in culorile kaki, auriu, rosu, verde, caramiziu, moda actuala a rochiilor permite orice fantezie, orice sursa de inspiratie, veche sau noua.


O rochie lunga, ampla, cu sau fara trena, fara mâneci sau cu bretele, potrivita sezonului actual, este rochia ce da tonul inceperii sezonului nuntilor. Pretul unei astfel de rochii incepe de la 150 RON si poate ajunge chiar si la 220 RON. Rochiile cu corset ies in evidenta prin formele deosebite si materialele delicate folosite. Si pentru a fi cât mai actuale, pe albul pur s-au aplicat flori de diferite culori si marimi. O astfel de rochie din doua piese poate ajunge si la 300 RON.


De la alb la culori aprinse


Cremul face trecerea de la rochiile albe la cele colorate. Rochia din tafta crem nu este una obisnuita, creatorii de moda s-au jucat cu ea si i-a facut decoratiuni in toata partea de jos.


„Dupa rochiile ample, cu trena si decolteuri adânci, cele mai cautate sunt cele de culoare crem, cu partea de jos croita din «ciupituri» si asortata cu trandafiri de alte culori. Rochia nu poate fi decât superba, la fel ca si mireasa care o imbraca. Pretul unei astfel de rochii este aproximativ 350 RON“, a declarat una dintre vânzatoarele unui magazin de rochii pentru mirese.


Rochiile de un verde inchis, cu partea de sus croita dupa modelul unui corset, asortata cu un buchet imens de flori naturale, iar cea rosie, cu trandafiri aplicati, poate uimi pe toata lumea când partea de jos este data la o parte si mireasa ramâne in rochie scurta, la fel de rosie si sexy in acelasi timp. Aceste rochii sunt de obicei cumparate de cele mai indraznete dintre cliente si pot ajunge si la 500-600 RON.


In magazine puteti gasi o multime de rochii intr-o varietate mare de modele si culori. Creatorii de rochii de mireasa din România sunt ghidati de tendintele internationale, dar si stilul propriu isi pune amprenta asupra creatiilor lor. Pentru cea mai frumoasa zi din viata dumneavoastra puteti alege acum rochii de mireasa create la cele mai mari case de moda din Europa, insa acestea se gasesc in magazinele de specialitate la preturi mult mai mari fata de cele produse in tara.


Pentru rochiile din import, printre materialele folosite predomina dantela si satinul. Culoarea lor alb pur, iar broderia si dantela nu fac decât sa sublinieze importanta zilei. Astfel de rochii au preturi care pot ajunge pâna la 1.200 de euro si, in general, se furnizeaza la comanda.


Reguli pentru alegerea rochiei potrivite


Importanta la o nunta este faimoasa rochie de mireasa care va face sa aratati si sa va simtiti ca o printesa. Rochia ideala este cea care va ascunde defectele si va pune in evidenta calitatile. Atunci când va alegeti modelul rochiei de mireasa trebuie sa tineti cont si de anumite aspecte ale corpului.


Pentru o mireasa cu talia subtire se potriveste o rochie gen printesa, foarte ampla, sau o rochie mulata.


Pentru fetele cu solduri mai mari merge o rochie cu talie inalta, in forma de clopot, iar pentru a evidentia bustul e nevoie de un corset tare, cu bureti.


Materialele preferate pentru rochie trebuie sa fie fine si un pic lucioase: satin, matase, dantela. In loc de voal se poate purta o palarie alba cu boruri largi.


Rochia de mireasa o puteti cumpara gata facuta, de la o casa de moda, sau puteti face una la comanda daca aveti nevoi mai speciale sau gusturi mai deosebite. Daca dispuneti de un buget mic, puteti apela la o firma pentru inchirieri rochii de mireasa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS